Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2014
procedural · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
## Doamnelor și domnilor,
Declar deschisă ședința de azi a Camerei Deputaților în cadrul sesiunii extraordinare, așa cum spuneam, convocată în temeiul art. 66 alin. (2) din Constituție și, bineînțeles, al art. 84 din regulamentul nostru.
Din totalul celor 404 deputați și-au înregistrat prezența 251, 153 sunt absenți și 18 participă la alte acțiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit.
Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru, stabilite de către Biroul permanent și, bineînțeles, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, înscrise în decizia de convocare a sesiunii extraordinare, au fost distribuite tuturor deputaților.
În conformitate cu prevederile art. 84 tot din regulamentul nostru, ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară – știți foarte bine – se aprobă de către plen.
Vă consult dacă sunt obiecții sau comentarii cu privire la ordinea de zi publicată în Monitorul Oficial și stabilită de către Comitetul liderilor și membrii Biroului permanent.
Nu.
Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele de vot. Haideți, domnule Iordache, haideți. Domnule Rădulescu, vă rog frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.