Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 noiembrie 2015
procedural · adoptat tacit
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea suplimentării ordinii de zi și a modificării programului de lucru
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Dragi colegi,
Acest proiect de lege se discută din 26 octombrie. Proiectul de lege a fost închis de comisie de aproape 6, 7 zile. Ieri și alaltăieri au fost făcute verificările pe text din punct de vedere gramatical și cu ultimele corelări cu legile în vigoare.
De aceea, domnule Cernea, v-aș ruga frumos: este a nu știu câta oară când veniți la acest microfon și spuneți lucruri care sunt lipsite de realitate și n-au nicio legătură cu regulamentul. Comisia a anunțat că este o prioritate, este în angajamentul Parlamentului că facem acest lucru, a venit de pe 26 octombrie. Pe 3-4 noiembrie s-au închis toate amendamentele și comisia a anunțat că lucrează la textul
final. În ultimele două zile, domnul Ciucă împreună cu colegii de la stafful tehnic au făcut acest rafinament.
Deci eu am o rugăminte la dumneavoastră, pentru că sunteți demnitar în statul român: a veni la microfon și a aduna niște cuvinte pe care le spuneți cum vreți dumneavoastră, jignind un întreg Parlament, v-am spus că nu este corect. Toate grupurile parlamentare, toți politicienii știau că este o prioritate pentru Comisia juridică, în fiecare ședință de Birou permanent care este publicată pe site o să vedeți cererea Comisiei juridice de a lucra în paralel cu plenul, în zilele în care nu aveau dreptul, pentru a finaliza acest proiect. Deci a fost prioritatea Comisiei juridice.
Orice parlamentar din această sală are dreptul de a primi raportul atunci când el a fost finalizat. La orice comisie, dacă vă duceți și îi rugați, președintele comisiei vă dă draftul. De pe 4 noiembrie până pe 11 sunt mai mult de 6 zile. Ce au făcut colegii noștri? Au cerut o săptămână pentru ca nu cumva vreun articol din această lege să încalce o altă lege sau să nu fie o exprimare juridică incorectă din punct de vedere constituțional sau gramatical. Aceasta au cerut de la început. Dacă vedeți intervențiile domnului vicepreședinte Nica și ale domnului Bogdan Ciucă din ultimele două săptămâni, o să vedeți acest lucru.
Deci rugămintea mea, ca președinte al Camerei Deputaților, este, a nu știu câta oară: nu mai împroșcați cu noroi acolo unde colegii noștri respectă regulamentul. Toată lumea putea să primească acest raport. Nu s-a făcut niciun amendament în ultimele 4, 5 zile, ci doar s-au pus toate într-o ordine logică, astfel încât să fie trecut când trebuie.
A-l amâna pentru o săptămână, că nu l-ați primit dumneavoastră, mi se pare chiar lipsit de sens.
Vă mulțumesc foarte mult.
Nu pot să vă dau dreptul la replică, pentru că nu aveți pentru ce. Eu v-am spus: citiți regulamentul când se dă dreptul la replică.
Vă rog frumos.
Continuăm lucrările. Domnul deputat Ciprian Nica.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .