Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 mai 2016
procedural · respins
Achim Irimescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Sigur, vreau să-i mulțumesc domnului deputat Munteanu. Efectuarea plăților. Sigur că, dacă ne uităm la cifre, din 1,6 miliarde care au fost alocate pe plăți directe în 2015, actualmente am ajuns aproape la 900 de milioane efectuate. 255 de milioane plăți efectuate ca avans în ultimele zile ale lunii noiembrie, deși trebuia să înceapă, sigur, la 16 octombrie, nu comentez; apoi, 370 de milioane din plata de bază, începând din 8 aprilie și de pe 12 mai până astăzi, emise ordine de plată de 211 milioane pentru 509.000 beneficiari pe plata de înverzire, care, spuneam, e de 530 de milioane de euro.
Deci, având în vedere că procedurile acum se desfășoară foarte rapid, pentru că s-a mai trecut prin verificarea administrativă, prin modulul de plată, avem speranța că până săptămâna viitoare se vor finaliza plățile pe partea de înverzire și pe măsura 1.3 – Agromediu. În plus, sigur, trebuie precizat că suntem în termen în ceea ce privește plățile pe zona animală.
E adevărat, aveți dreptate cu prețurile la grâu și orz; din păcate, aceasta este piața internațională, piața europeană, nu pot decât să vă mulțumesc că recunoașteți un lucru, că timpul este scurt, au trecut doar șase luni de când sunt la conducerea ministerului și, așa cum spuneam, am avut în plan, între prioritățile mele, simplificarea – și am făcut-o –, așa cum ați văzut, cum spunea și domnul deputat, domnul președinte al Comisiei pentru agricultură, domnul Săpunaru, am simplificat enorm procedurile, ceea ne dă speranța să accelerăm absorbția.
În altă ordine de idei, mi-am propus și săptămâna trecută am transmis deja proiectul de ordin pentru fondul mutual pe care vi l-am promis, am două variante pe care chiar vă rog să le discutăm împreună cu fermierii.
Fondul de creditare, cu care suntem în grafic și în octombrie va fi funcțional, 92 de milioane de euro bani europeni, cu Fondul european de investiții. Deci suntem în grafic și cu Fondul de creditare. Iar atașații agricoli, sigur – îmi pare rău că domnul Daniel Constantin uită că eu am fost cel cu atașații agricoli, care am inițiat proiectul –, din păcate, s-a blocat ani de zile și acum am luat printr-o ordonanță de urgență de la zero lucrurile și sper ca în cel mai scurt timp să funcționeze.
Așa că, eu ce vreau să spun, domnule Munteanu, că nu sunt proiecte rămase la stadiul de intenție. După cum vedeți, inclusiv în legătură cu restructurarea cercetării, am proiectul de lege pregătit și o să vi-l transmit, chiar astăzi pot
să vi-l dau și dumneavoastră, și colegilor. Deci, practic, tot ce m-am angajat am realizat la acest moment.
De acord că moțiunea este o atenționare și trebuie să spunem că fermierii sunt mulțumiți în legătură cu activitatea mea, au avut declarații publice în acest sens.
De acord cu dumneavoastră, să fiu atent la solicitările dumneavoastră și cred că n-a fost un fermier sau parlamentar român să mă apeleze și să nu răspund vreodată la solicitare.