Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
procedural · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Mulțumesc, domnule prim-ministru.
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Ca urmare a prezentării în fața Parlamentului a Proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, începând cu data de astăzi curge termenul de trei zile în care poate fi depusă moțiunea de cenzură, potrivit art. 114 alin. (2) din Constituție.
Dragi colegi,
Domnule prim-ministru,
Onorați membri ai Guvernului,
Ordinea de zi este epuizată. Declar închisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și Senatului.
Invit membrii Biroului permanent al Camerei Deputaților la ședința Biroului permanent, împreună cu Comitetul liderilor grupurilor parlamentare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.