Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Cseke Attila Zoltán
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
În legătură cu raportul celor două comisii, aș vrea să ne edificăm asupra a două-trei chestiuni cu care grupul nostru nu poate fi de acord și, în funcție de răspunsurile primite din partea Ministerului Mediului, vom decide dacă vom susține acest proiect sau nu.
Nu înțelegem necesitatea reducerii termenului de valabilitate a autorizației de mediu de la 10 ani la 5 ani.
Eu cred că constatăm cu toții că avem o birocrație în administrația publică și centrală, și locală și nu înțelegem de ce ar trebui să reducem valabilitatea unei asemenea autorizații, să punem firmele și societățile comerciale să vină din 5 în 5 ani și să ne mai plătească ceva taxe la Autoritatea de Mediu, să reia procedura.
Dacă există probleme cu privire la implementare și cu privire la probleme de mediu în timpul funcționării unei societăți comerciale sau firme, atunci sigur că există posibilitatea verificării, a controlului și așa mai departe. De ce vrem să reducem valabilitatea unei autorizații de la 10 ani, cât a funcționat foarte multă vreme, la 5 ani?
Aceasta este o problemă.
Nu înțelegem de ce a trebuit eliminată definiția și noțiunea autorizației privind activitățile cu organisme modificate genetic. Nu s-a pus nimic în loc. Deci înțeleg că de acum încolo nu mai este nevoie de nicio autorizație pentru aceste organisme modificate genetic.
Și există și un amendament aprobat, cu care noi nu putem să fim de acord, care este legat tot de organismele modificate genetic și care se regăsește la art. 52.
Sigur, există o mare dezbatere și în Uniunea Europeană cu privire la posibilitatea cultivării și susținerii sau nu a cultivării organismelor modificate genetic. Din câte știu eu, marea majoritate a statelor europene nu susține o asemenea măsură, implementarea unei asemenea măsuri.
Dacă în legea inițială erau interzise activitățile de obținere, cultivare, depozitare, prelucrare și comercializare a organismelor vii modificate genetic, în raport nu se mai regăsește interdicția decât pentru cultivare. Înțelegem că pentru toate celelalte – obținere, depozitare, prelucrare și comercializare – dăm frâu liber și se pot face, de acum încolo, în România.
Nu înțelegem de ce exact pe siturile „Natura 2000” se poate excepta cultivarea de organisme modificate genetic. Vă amintesc că aceste situri „Natura 2000” au fost oarecum impuse prin tratatul pe care-l avem de aderare și că ele sunt foarte sensibile din punctul de vedere al legislației comunitare. În momentul în care Legislativul național din România adoptă o asemenea măsură, în care se spune, domnule, prin excepție, în siturile „Natura 2000” se pot cultiva organisme modificate genetic – sigur, scrie: „cu avizul emis de Academia Română” –, eu cred că vom crea o mare problemă în raportarea noastră cu organismele europene.
Așteptăm răspuns și, în funcție de acest lucru, vom vota. Vă mulțumesc.