Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 ianuarie 2010
procedural · adoptat
Varujan Pambuccian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Varujan Pambuccian:**
Vă mulțumesc, doamna președinte. Domnule președinte al Senatului, Domnule prim-ministru, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor miniștri,
Dacă tot este să vorbim despre ceea ce spunea antevorbitorul meu, despre lucruri adevărate care se întâmplă acum, chiar dacă ele par teoretice, ele sunt cele care ne afectează foarte mult viața de zi cu zi și probabil că cel mai mare adevăr, care pare teoretic, dar care ne afectează viața de zi cu zi, este că sistemul este greșit, cel în care trăiește toată planeta în momentul de față, nu numai noi.
Asta trăim noi acum, un sfârșit de sistem greșit dimensionat și care moare urât, prin depresii economice majore, de durată și care se vor succeda. Cea pe care o trăim acum este prima dintr-o succesiune care va urma. Anul viitor nu va fi un an de relansare economică pentru niciun stat, oricât de mult lucrurile acestea au fost spuse mai mult sau mai puțin cu prilejuri electorale și mai mult sau mai puțin sprijinite cu bani mulți de la buget, care s-au scurs ca apa în nisipul unui deșert.
Soluțiile nu țin atât de mult de câți bani investește statul, ci de cât de mult este dispus statul să lase mediul economic să funcționeze normal, și aici este locul în care sistemul, nu doar cel al nostru, a greșit. Noi plătim acum datorii făcute de cei care au trăit bine în anii ’50, ’60, ’70, asta plătim și asta vom plăti în continuare.
Bugetul României este un buget construit pe... nu avem încotro. Așa a fost gândit în momentul în care s-a făcut acordul cu Fondul Monetar Internațional. Nu știu dacă era opțiunea cea mai bună atunci, și cred că nu, și acum, iată, nu mai avem încotro. Este un buget construit în restricții uriașe, care nu ne permite nici dezvoltare, nici planuri pe termen lung, ci ne asigură supraviețuirea de azi pe mâine, și lucrul acesta derivă clar din acordul pe care l-am semnat anul trecut cu Fondul Monetar Internațional. La aceasta s-au adăugat o serie de măsuri pe care sper, domnule primministru, să le înlăturăm în acest an, și aici mă refer la impozitul forfetar, mă refer la o grămadă de nedeductibilități la nivelul întreprinderii, care au fost create anul trecut și care au blocat activitatea întreprinderilor, măsuri care nu au făcut nimic altceva decât să mute niște oameni, care erau plătiți cu un salariu într-o întreprindere și pe urmă consumau banii aceia în piață, în zona șomerilor, în care statul trebuie să-i plătească. Nu am rezolvat nimic mai mult decât atât.
De aceea, cred că singurul lucru pe care-l putem face în acest moment, altul decât să respectăm cu strictețe parametrii impuși de cel de la care ne-am împrumutat, este să renunțăm la acele măsuri care s-au dovedit, în mod evident, greșite.
Pentru că este un buget făcut în condiții clare, în care nu avem ce să facem altceva, îl vom vota, dar, în același timp, vom face tot ce ne stă în putință ca toate măsurile fiscale care au dus la o scădere și mai accentuată, au accentuat efectele depresiei economice în România, să le înlăturăm în acest an.