Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2012
procedural · adoptat
Varujan Pambuccian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Varujan Pambuccian:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Domnule prim-ministru desemnat,
Stimați colegi,
Grupul parlamentar al minorităților naționale, constatând realitatea politică în care ne aflăm, va sprijini Guvernul nouformat.
Este un guvern care vine într-un moment dificil, într-un moment dificil nu atât al României, cât al contextului european. Este un guvern care moștenește o situație macroeconomică de invidiat, într-o Europă care se îndreaptă într-o direcție deloc de invidiat.
De aceea, grupul nostru parlamentar, care a fost întotdeauna un grup interesat de construcție, și nu de conflicte, dorește să spună în acest moment următoarele lucruri: ne veți avea parteneri în absolut tot ce înseamnă menținerea stabilității macroeconomice a României, ne veți avea parteneri în tot ceea ce înseamnă oferirea, pe cât este cu putință, a unor măsuri care să facă ușor de trecut peste anii care vor urma, din partea populației, ușor de trecut perioada de criză, care se va adânci. Nu ne veți avea ca parteneri în niciun fel de lupte politice, așa cum n-am fost niciodată partenerii nimănui în lupte politice, ne veți avea parteneri ori de câte ori vom reuși, în vreun fel sau altul, să sprijinim în plan internațional România. Ne veți avea ca parteneri interesați și am să vă spun de ce. Poate mai interesați ca oricând, pentru că, uitându-ne în jurul nostru, constatăm în unele țări că lucruri despre care vorbeam că se vor întâmpla în anii trecuți iată că se întâmplă.
Încep să apară partide cu o direcție clar fascistă în țări din Europa. Începe să se manifeste un asemenea gen de discurs, din nefericire, și în România și credem că minoritățile naționale sunt primele în aceste situații, pe prima linie a frontului luptei pentru păstrarea democrației, a democrației republicane, așa cum au înțeles-o părinții fondatori ai Americii, ai economiei smithsoniene, și a libertății omului.
Dacă noi vom cădea, următoarea victimă va fi întreaga populație și, de aceea, vă rog să ne considerați parteneri interesați în menținerea unui sistem benefic pentru oameni.
Lucrurile care se întâmplă în jurul nostru încep să devină serioase și, de aceea, cred, sper că vom colabora pentru un echilibru just între ce trebuie făcut ca economia să supraviețuiască, eventual să crească, și ce trebuie făcut ca populația să nu sufere foarte mult.
Sper ca lucrurile acestea să se întâmple cu adevărat. Sper să nu urmăm trendul sud-european și sud-vest european.
Sper să avem înțelepciunea de a avea alianțe cu statele care vor rămâne democrații și cu statele care vor păstra principiile libertății și economiei de piață.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.