Varujan Vosganian

## **Domnul Varujan Vosganian:**

Mulțumesc foarte mult.

În primul rând, îmi cer scuze, în numele colegului meu Andrei Gerea, dar motive mai presus de voința sa l-au împiedicat să vină aici la momentul în care dumneavoastră l-ați apelat.

Aș vrea să spun trei lucruri în cele trei minute pe care le am la dispoziție.

În primul rând, aș vrea să fie limpede, cel puțin din perspectiva ALDE, că noi nu dorim să schimbăm constelația politicii externe românești. Nu s-a pus nicio clipă problema ca România să nu-și continue asumarea clară de țară membră a Uniunii Europene.

Precum ați observat, România a fost printre țările care au asumat clar respectarea îndatoririlor ce le revin ca țară membră a NATO.

În ce privește parteneriatele strategice am confirmat continuarea lor și prioritatea pe care o dăm în politica externă parteneriatelor strategice, astfel încât orice discuție care sugerează că România dorește să-și schimbe vectorii politicii externe nu corespunde adevărului.

A doua idee.

Stimați colegi,

Atunci când România exprimă un punct de vedere, care nu este împărtășit neapărat de toți partenerii noștri, nu înseamnă că suntem într-o stare de crispare diplomatică sau împotriva colegilor noștri din Uniunea Europeană. Noi ne-am obișnuit prea mult ca România să nu fie o voce, ci să fie un ecou al voinței altor state. Prea mult ne-am obișnuit ca România, în loc să privească înainte, să privească înapoi, să vadă ce spun ceilalți, să se gândească că nu trebuie să-i supere pe alții.

Ar trebui să ieșim din această captivitate a monitorizărilor de tot felul, în care istoria României merge de la capitulațiile turcești și până astăzi.

Faptul că România a avut o poziție distinctă atunci când Uniunea Europeană a dorit să aibă o poziție comună în legătură cu chestiunea ambasadelor din Israel, nu înseamnă

în niciun chip altceva decât că noi dorim să avem propria personalitate, așa cum s-a întâmplat și în Primul Război Mondial, așa cum s-a întâmplat și în perioada interbelică, așa cum s-a întâmplat uneori și în istoria recentă.

Nicolae Titulescu a fost un ministru de externe important, pentru că el a pus România în centrul politicii externe, a avut o voce și nu a fost ecoul voinței altora.

Și al treilea lucru pe care vreau să-l spun.

Atunci când vorbim de politica externă trebuie să refacem în mod simbolic Consiliul de Coroană, pe care România l-a avut multă vreme.

În Consiliul de Coroană erau reprezentanți liderii politici ai momentului, liderii politici pe care România îi avea, foști prim-miniștri, lideri de partide, ei decideau în politica externă, fără să transforme politica externă într-o răfuială proprie.

Ce am făcut noi astăzi? În loc să vorbim de politica externă am vorbit de relațiile dintre români și unguri în România, de parcă ar trebui să avem o dimensiune etnică a politicii externe: armenii să facă o politică externă, ungurii o politică externă, evreii o politică externă, românii etnici o politică externă!