Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2018
other · adoptat
Varujan Vosganian
Discurs
## **Domnul Varujan Vosganian:**
Mulțumesc foarte mult.
Sigur că ALDE este implicată în actul de guvernare. ALDE nu are o implicare apologetică, noi nu suntem dintre cei care să elogieze necondiționat guvernarea, suntem într-o implicare responsabilă.
Și noi, așa cum pozițiile noastre de până acum au arătat, milităm pentru stimularea investițiilor. Sperăm ca, în anul acesta și la anul, Programul Start-up Nation să aibă o dezvoltare mult mai amplă. Și noi sperăm ca investițiile bugetare să fie mai consistente, și programele regionale – și, în primul rând, ceea ce mă doare pe mine, Programul pentru dezvoltarea economică a Moldovei – să fie aplicate temeinic și cu perioade clare de aplicare.
Dar, dincolo de asta, dincolo de asta, dragii mei, avem aici două atitudini. O atitudine reprezentată de ceea ce a spus doamna Turcan și o alta reprezentată de ceea ce a spus doamna Dăncilă.
Noi regretăm, firește, că pentru mulți români țara noastră e un spațiu al deznădejdii și al dezolării și că ei fie aleg să plece, fie, dacă au plecat, aleg să nu se întoarcă.
Însă dacă unii ar fi deschis televizorul numai în prima parte a acestei întâlniri, ce-ar fi aflat despre România în care ar putea să se întoarcă? Că în România e flagel, că e haos, că e hoție, că sunt oportunități ratate. Și ar mai fi aflat, ceva mai încolo, că în România copiii se culcă flămânzi.
Sigur că putem să acceptăm că, din punct de vedere politic, așa ceva este posibil. Însă pentru unii dintre liderii politici ai acestei țări o astfel de atitudine nu este compatibilă cu demnitatea acestei tribune.
Nu poți să vii să spui că în luna ianuarie salariile au scăzut față de luna decembrie, atunci când ar trebui să știi – inclusiv dacă citești o cărticică roșie, dacă Institutul Național de Statistică tipărește cu coperte roșii Anuarul – că, în fiecare an, luna ianuarie are o medie salarială netă mai mică decât luna decembrie, pentru că în luna decembrie sunt numeroase prime, sunt bonusuri, sunt diverse alte venituri în componentă materială, care se adaugă; și îți iei această rezervă, dacă ai răbdarea să citești cifrele dinainte.
Nu poți să spui că salariații din România au oportunități ratate în ceea ce privește căutarea unui nou loc de muncă, când în România lui 2017 am avut peste 100.000 de noi locuri de muncă, când, din 2011 și până astăzi, în România s-au creat aproape un milion de locuri de muncă, lucru pe care aceeași cărticică, pe care v-o recomand să o citiți, a Institutului Național de Statistică o spune.
Nu poți să spui că este haos în ceea ce privește subvențiile fermierilor decât dacă vorbești despre altă țară, poate, și nu despre această țară, în care simpaticul și neobositul nostru ministru al agriculturii a dovedit anul trecut că subvențiile pot fi date la timp.
Nu poți, de asemenea, să spui că inflația a scăzut veniturile reale, când, de la decembrie la decembrie, avem diferențe de la 2.629 de lei, venituri nete în decembrie 2017, față de 2.354 de lei în decembrie 2016; și – atenție! – acestea sunt venituri nete.