Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iulie 2018
procedural · respins
Vasile Daniel Suciu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Vasile Daniel Suciu:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cred că n-am înnebunit cu toții. Și vreau să fac o mențiune foarte sinceră și clară. Doamna de dinaintea mea vorbitoare era în dreapta mea la ședința de Birou permanent reunit. Am schimbat două, trei propoziții pe acest subiect. A fost acolo, am fost și eu acolo și s-a discutat exact despre acest lucru. Eu cred că amneziile astea de moment, spuse de la acest microfon, sunt doar trucuri ieftine, stimați colegi. Și mai sunt martori, dacă, poate, înălțimea mea, mai mică, o face pe doamna Turcan să nu mă vadă sau să nu-și aducă aminte că eram unul lângă altul când am discutat exact aceste două proiecte de pe ordinea de zi.
Așa că, stimați colegi, au fost de la PNL, de la PSD, și de la Cameră, și de la Senat, și chiar cred, stimată doamnă, că a nu vă aduce aminte intenționat și a spune aceste lucruri de la acest microfon nu vă face cinste.
Și chiar vă solicit, stimați colegi de la stafful tehnic, să puneți la dispoziție stenograma ședinței de Birou permanent reunit de acum două săptămâni, poate ne lămurim și, fără să jignesc pe nimeni, că nu discutăm și nu vorbim limba turcă aici. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.