Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2007
Informare · retras
Vasile Filip Soporan
Informare privind aderarea domnului deputat Corneliu Ciontu la Grupul parlamentar al P.C.
Discurs
## **Domnul Vasile Filip Soporan:**
## Stimați colegi,
Doresc să vă prezint declarația politică cu titlul „Necesitatea corelării acțiunilor Parlamentului European și ale Parlamentului României”
Practica adoptării legilor arată faptul că aderarea României la Uniunea Europeană impune o nouă procedură de corelare a activităților între Parlamentul European și Parlamentul național. Am constatat necesitatea acestui lucru urmărind, în sens strict profesional, problematica gestiunii deșeurilor, în perspectiva modificării directivei-cadru.
Nu a existat nicio conlucrare la nivel parlamentar pentru formularea și promovarea punctului de vedere și a interesului României. Din acest motiv, consider că pentru problemele importante conlucrarea între cele două instituții reprezintă o necesitate pentru promovarea interesului României în contextul european și național pentru problema pusă în discuție.
Din această experiență, consider că se desprind două aspecte: – unul general, legat de procedura în care să se realizeze obligativitatea instituționalizării unei conlucrări la nivelul parlamentelor, la nivelul structurilor guvernamentale, la nivelul autorităților locale, la nivelul structurilor asociative patronale, la nivelul instituțiilor de învățământ superior și la nivelul institutelor de cercetare, pentru formularea unui punct de vedere profesionist, încărcat de o susținere politică necesară pentru formularea punctelor de vedere care urmăresc interesele României;
– unul particular, de formulare, în cunoștință de cauză, a punctului de vedere al României pe problematica gestiunii deșeurilor.
În sensul instituționalizării conlucrării parlamentare pentru elaborarea legislației europene, consider că este absolut necesar ca pentru problemele importante comisiile de specialitate ale Parlamentului României să aibă posibilitatea de a formula o opinie cu privire la proiectele de directive aflate în dezbaterea Parlamentului European, înainte de discutarea acestora în cadrul primei lecturi, și completarea acesteia, pe măsură ce procedura de elaborare avansează.
Forma procedurală de conlucrare ar trebui aprobată printr-o hotărâre a Parlamentului și introdusă în Regulamentul de funcționare. Aș dori ca, în perioada care urmează, Comisia de afaceri europene să facă o propunere în acest sens și să stabilească politica de conlucrare între Parlamentul național și Parlamentul European. Experiența dobândită în programul adaptării legislației naționale la cea europeană trebuie să se materializeze printr-o formulă instituțională de conlucrare între cele două parlamente.
Pentru a suplini forma instituțională de conlucrare pe problematica adoptării noii Directive-cadru privind deșeurile, vă propun pentru informare un raport, făcut în nume personal, pe care-l atașez prezentei declarații politice, spre informarea parlamentarilor și a tuturor persoanelor interesate, cu privire la impactul modificărilor acesteia asupra gestiunii deșeurilor. Acest raport a fost prezentat în cadrul dezbaterii „Gestiunea deșeurilor în perspectiva noilor reglementări ale Uniunii Europene”, organizată în comun de Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a Camerei Deputaților și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.