Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2016
Informare · informare
Victor Paul Dobre
Discurs
## **Domnul Victor Paul Dobre:**
Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri,
## Stimați colegi,
În primul rând, aș vrea să salut faptul că, de la înalta tribună a Parlamentului, prim-ministrul Guvernului relansează în spațiul public o dezbatere extrem de importantă și pe care adesea o uităm, trecem pe lângă ea, reforma administrativă.
S-ar putea ca unii să spună că un Guvern care are un mandat determinat și nu are o majoritate politică în Parlament își depășește undeva atribuțiile sau așteptările sau obiectivele sau ceea ce poate face. Nu, eu cred că este foarte important ceea ce face astăzi premierul și este foarte important având în vedere contextul politic. Practic, în scurt timp, începe campania pentru alegerile generale electorale locale. În toamnă va fi campania pentru alegerile parlamentare. Această dezbatere – și dacă reușim să facem și pași în direcția celor propuse – e foarte importantă.
## Doamnelor și domnilor,
De peste 20 de ani, toate guvernele și toate partidele clamează tema reformei administrației. Dar realitatea este că întreaga legislație este cea din anii ’90, care a suferit, bineînțeles, modificări, îmbunătățiri, perfecționări. Dar, în acest moment, sistemul administrativ românesc, în totalitatea lui, și-a atins limitele. Realitățile sociale, realitățile economice și realitățile demografice de care pomeneați atestă această atingere a limitelor.
Administrația publică românească trebuie reformată de o manieră tranșantă, începând, domnule prim-ministru, cu administrația centrală. Trebuie spart monopolul acesta dâmbovițean. Prea multe lucruri depind de București, prea multe decizii depind de București. Guvernul, agențiile sunt supradimensionate. Un stat modern înseamnă să duci decizia cât mai aproape de cetățean. Am dat foarte multe atribuții autorităților județene, locale, dar nu le-am dat autoritate și nu le-am dat resurse; aici au rămas, aici, pe malul Dâmboviței. Și cred că o reformă a administrației trebuie să înceapă cu o reformă majoră a administrației centrale. În afară de direcțiile importante ale politicii statului – externe, apărare – în rest, foarte multe componente ale sistemelor publice, sociale – sănătate, învățământ – ar trebui transferate spre autoritățile locale, dar de o manieră reală, să le dăm autoritate și resurse. Din păcate, o problemă care rămâne în continuare și e greu de gestionat, poate, în perspectiva centenarului, este apariția regiunilor.
O altă componentă importantă o reprezintă, și în special în ceea ce privește autoritățile publice locale, atât la nivel de județ, cât și de localități, faptul că trebuie să redefinim atribuțiile primarului, atribuțiile președintelui consiliului județean, atribuțiile consiliului local, ale consiliului județului. Trebuie definite în contextul nou, în care au primit o serie întreagă de responsabilități, fără însă a umbla la cadrul legislativ. Trebuie regândită Legea nr. 215, în ansamblul ei.