Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2010
Informare · respins
Victor Paul Dobre
Discurs
## **Domnul Victor Paul Dobre:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Este un raport comun al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru sănătate și familie.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, comisiile au fost sesizate cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, punctul de vedere negativ al Guvernului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea lit. a) a alin. (4) al art. 58 din Legea nr. 448/2006, în scopul de a acorda persoanelor cu handicap o indemnizație lunară la nivelul cuantumului stabilit pentru pensia socială minimă garantată, indiferent de venituri.
Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială au dezbătut propunerea legislativă în ședința din 17 martie. La dezbateri au fost prezenți 12 deputați, din totalul de 20. Cu unanimitate de voturi, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea inițiativei legislative cu amendamentele redate în anexa la prezentul raport.
Membrii Comisiei pentru sănătate și familie au dezbătut propunerea legislativă în ședința din 8 aprilie. La dezbateri au fost prezenți 18 deputați din totalul de 18. Cu unanimitate de voturi, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea inițiativei legislative cu amendamentele redate în anexa la prezentul raport.
Propunerea face parte din categoria legilor organice. Ea a fost respinsă de Senat.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Și, încă o dată, comisiile reunite vă propun adoptarea proiectului de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.