Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2013
other · respins
Victor Viorel Ponta
Dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul
Discurs
## **Domnul Victor Viorel Ponta:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați deputați, senatori,
Nu intenționez să vă țin mult mai mult în această sesiune. Urmează, evident, dezbaterile pe articole.
Ceea ce aș dori să spun este faptul că, în dezbaterea bugetului, absolut toate acele amendamente și propuneri, că vin din partea parlamentarilor puterii sau ai opoziției, care pot fi introduse, le vom susține. Legea bugetului însă este o lege specială, în care orice propunere măreață trebuie să spună de unde se iau acei bani, pentru că, în mod sigur, dacă ar fi fost, guvernele precedente – nu-mi permit să mai fac evaluări asupra lor – le-ar fi făcut ele însele, nu ar fi lăsat aceste sarcini dificile pe bieții umeri ai noului Guvern.
În rest, vreau să vă spun că o dezbatere de acest tip există și la nivel european. În această săptămână, la sfârșitul săptămânii, sper și îmi doresc ca, în cadrul Consiliului European, să se adopte bugetul, exercițiul financiar multianual 2014–2020, acolo unde, practic, se va stabili pentru România, atât la fonduri de coeziune, cât și la agricultură, care va fi suma totală a banilor pe care România îi va primi ca membru al Uniunii Europene. Aceeași dezbatere, aceleași probleme, 27 de țări, uneori, cu 27 de interese diferite. La fel se întâmplă într-un Parlament național, însă, de fiecare dată, propunerea de a avea mai mult într-un loc trebuie corelată cu zona unde se dă mai puțin, pentru că, altfel, nici măcar un laureat al unor mari premii, cum e domnul Ialomițianu, e foarte greu doar să adauge, fără să scadă, într-un buget...
De altfel, domnule ministru, vă felicit pentru acel premiu și înțeleg și de ce l-ați primit. Atunci ne împrumutam cu 6%, acum ne împrumutăm cu 3%. Cei care vi l-au dat câștigau foarte bine din faptul că România se împrumuta mult mai scump.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.