Viorel Constantinescu

## **Domnul Viorel Constantinescu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația politică se intitulează „Suprastructura școlii românești”.

Noua Lege a învățământului, împreună cu cea a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice au inflamat sindicatele din învățământ, care au trecut la operațiuni probate în timp, exprimate prin greve de toate felurile.

La o analiză atentă se poate stabili cu precizie că această atitudine se răsfrânge direct asupra elevilor, adică asupra celor pe care dumnealor ar trebui să-i protejeze și să-i slujească. Dacă domnii care țin mâna în permanență pe butonul roșu al grevei ar analiza mai atent aspectul esențial al Legii învățământului, și anume că aceasta are ca domeniu de definiție mulțimea elevilor, poate că nu s-ar grăbi atât de mult cu acționarea mecanismului facil al grevei.

Dar de ce suntem în această situație critică în privința suprastructurii din învățământ? Cauza principală se exprimă prin faptul că beneficiarii direcți, elevii, care sunt copiii cetățenilor ce au ales un consiliu local la nivel de comunitate, sunt scoși din ecuație și, prin urmare, anesteziați. Dacă, așa cum este normal, s-ar da posibilitatea comunității să se exprime în interes propriu asupra profesorilor pe care doresc să-i aibă în localitate, plătindu-i în consecință, ecoul butonului roșu al grevei s-ar estompa și, prin extrapolare, societatea românească ar avea de câștigat. Este ultimul pas pe care trebuie să-l facem pentru a da posibilitatea beneficiarilor direcți, comunitățile locale, să poată decide cine le poate învăța copiii carte și cu câți bani.

Este evident că, atribuind sume mai mari profesorilor care sunt dedicați educației și neglijându-i pe cei care așteaptă primul maxi-taxi pentru a răspunde butonului roșu,

comunitatea își atinge scopul de a avea copii instruiți, cu aceleași cheltuieli.

Vă mulțumesc.