Viorel Ștefan

## **Domnul Viorel Ștefan:**

Doamna președinte, Stimați colegi,

Sunt de acord cu ceea ce s-a spus de la acest microfon. Este o lege foarte importantă.

De mai bine de o jumătate de an discutăm despre necesitatea adoptării acestei legi, despre faptul că este un criteriu asumat, în relația cu Fondul Monetar Internațional, care, iată, astăzi suntem în 30 martie, mâine este 31 martie, este ultima zi în care mai poate fi adoptată această lege.

Ceea ce nu înțeleg eu, însă, nu înțeleg de ce ne aflăm, pe ultima sută de metri, în fața unui proiect de lege care suportă multe discuții, din punct de vedere al constituționalității unor prevederi, din punct de vedere al armonizării prevederilor din această lege, cu prevederile legale cu caracter general în domeniul fiscal-bugetar, și, mai ales, de ce regăsim un potop de texte ambigue.

Foarte rar mi-a fost dat să întâlnesc, în experiența mea parlamentară, un text de lege cu atât de multe ambiguități, plecând de la definiții. Sigur, înainte de definiții avem un capitol de principii foarte generoase și foarte frumos scrise, dar din momentul în care intrăm în definiții, intrăm în zona de ambiguitate.

Vorbim de „strategia fiscal-bugetară” ca un document de politici publice, care devine „de referință”, în tot ce urmează a se întâmpla în materie în România, dar nu spune legea care este valoarea juridică a acestui document.

Cum poate Ministerul de Finanțe să ia niște măsuri legale, referindu-se la niște repere dintr-un document a cărui valoare juridică nu o știm? Nici despre strategia fiscal-bugetară, nici despre cadrul macroeconomic, care devin repere obligatorii, legea nu spune ce valoare juridică au aceste documente?

Vorbim despre înființarea unui Consiliu Fiscal.

Stimați colegi, nimic nou sub soare!

Când s-a înființat Comisia Națională de Prognoză, rațiunea înființării unui astfel de organism a fost aceeași: să fie cineva deasupra oricărei influențe de natură partinică sau, știu eu, de orice natură vreți dumneavoastră, care să dea reperele macroeconomice de perspectivă, pe baza cărora să se poată face proiecții bugetare, pe baza cărora să se fundamenteze politicile publice.

Ce s-a întâmplat între timp? Am adus Comisia Națională de Prognoză la statutul de anexă a Ministerului de Finanțe. Nu de puține ori ne-a fost dat să vedem reprezentantul legal al Comisiei Naționale de Prognoză ducând mapa ministrului de finanțe în fața Parlamentului, și acum simțim nevoia să înființăm altceva, din aceeași rațiune.

Dar ce înființăm? Un Consiliu Fiscal, despre care nu știm ce este? Se spune că este „o autoritate independentă”.

Vă rog să consultați Constituția. Constituția nu vorbește, nu regăsim această sintagmă în Constituția României: „autoritate independentă”.

Constituția vorbește de „autoritate administrativautonomă”, care poate lua ființă exclusiv prin lege organică, iar Guvernul vine și ne spune că vine cu o lege ordinară și înființează o entitate care se numește Consiliu Fiscal, cu statut de autoritate independentă, fără să ne spună dacă are personalitate juridică sau nu, deși vorbește de un reprezentant legal al acestui consiliu.