Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
Ați făcut calculul greșit. Sunt 90 de zile de la data emiterii facturii și nu se adaugă cele trei luni de amânare cu perioada fiscală de la contribuabilii mici.
Sigur că dumneavoastră ați explicat: facturile dintr-un trimestru vor trece în celălalt trimestru, dar tot de 90 de zile beneficiază la amânare, iar foarte mulți contribuabili plătesc lunar.
2. Ați prezentat o informație inexactă. Ați spus că fostul Guvern de ce nu a implementat acest sistem.
Vă readuc aminte că implementarea acestui sistem este ca urmare a unei directive a Uniunii Europene privind plata TVA-ului la încasare, care se aplică de la 1 ianuarie 2013. Guvernul Ponta a promis că va implementa acest sistem din august, dar atunci a mințit, pentru că nu putea să-l implementeze, pentru că directiva permite numai de la 1 ianuarie 2013.
Vă rog foarte mult să spuneți lucrurile în mod corect. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.