Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2016
Informare · respins
Niculae Mircovici
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor colegi,
Propunerea de respingere va fi votată și de către grupul nostru parlamentar, dar vreau să exprim un punct de vedere. În calitate de cetățean care locuiesc la țară, această dezbatere pe tema ciobanilor și a vânătorilor a creat foarte multe dezbateri în opinia publică. Eu aș vrea să evidențiez un singur aspect, de care rog Comisia pentru agricultură să țină cont în momentul în care va realiza această dezbatere.
Trăim, în momentul de față, situații paradoxale și care sunt de domeniul science fiction-ului. Vin oameni la ciobani, în zona de câmpie, și țin câte o mie-două mii de oi fără să aibă un metru pătrat de pământ. Își realizează într-un an de zile case cu etaj, în condițiile în care cetățenii care locuiesc de generații acolo de-abia reușesc să supraviețuiască cu un hectar, două sau trei de pământ pe care le au și în permanență sunt supuși pagubelor care sunt provocate de cineva anume.
Pe de altă parte, mai apare și situația în care oamenii nu pot să ajungă în câmp să-și vadă recolta din cauza câinilor, care sunt puși să păzească nu atât oile care sunt pe zona de câmpie, ci eventualii proprietari care s-ar duce să vadă ce înseamnă în momentul de față ce rămâne din grâul lor în urma pașterii oilor.
De aceea, pe mine nu mă impresionează, ca deputat și nici ca cetățean, ieșirea cuiva în stradă, ci mă impresionează, în primul rând, nevoia ca noi să stabilim niște legi clare, care să fie în interesul majorității și să apere, în primul rând, proprietatea, indiferent dacă ea este imobilă sau mobilă.
Să nu încercăm să ne facem capital electoral în a da dreptate unuia care neapărat a ieșit în stradă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.