Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2018
other
Laurențiu Nistor
Discurs
Domnule coleg, nu te-am întrerupt niciodată!
În ceea ce privește cele trei legi menționate de către liberali, Legea redevențelor, a apelor și a minelor, și în ceea ce privește subiectul resurselor minerale neenergetice, lucrurile sunt mult prea importante ca să fie expediate în grabă, așa cum face PNLeul, sau nici măcar în două cuvinte ca lumea, așa cum au făcut întotdeauna liberalii și o fac încontinuu.
Altceva dumnealor nu știu să facă decât să depună moțiuni de cenzură, moțiuni simple, fiindcă doar atât pot să le demonstreze celor care i-au trimis în Parlamentul României. Ministerul Economiei, chiar cum îl blamați dumneavoastră, astăzi, pe domnul ministru, și-a făcut treaba, a lucrat la aceste legi, chiar dacă ele sunt preluate din luna martie la Secretariatul General al Guvernului. Ministerul Economiei a publicat, în transparență decizională, vechile forme ale legii.
În urma dezbaterilor publice s-a constatat că propunerile venite de la ANRM privind redevențele nu aveau ca suport justificativ studii de specialitate.
În urma deciziei ca Legea offshore să fie promulgată separat, la nivelul Secretariatului General al Guvernului s-a stabilit că varianta optimă de reglementare a redevențelor este cea de a le introduce în legislația specifică fiecărui domeniu-resursă, respectiv Legea minelor, Legea resurselor hidrominerale și Legea petrolului.
Cu privire la Legea minelor, începând cu luna martie a anului 2018 au fost reluate întâlnirile în grupurile de lucru interministeriale, iar din luna mai 2018 ședințele grupului de lucru s-au desfășurat sub conducerea secretarului general al Guvernului.
În acest moment, grupul de lucru și-a încheiat activitatea, legea aflându-se la secretarul general al Guvernului, pentru aprobarea formei finale și publicarea ulterioară pentru dezbatere publică. Definitivarea Proiectului Legii resurselor hidrominerale s-a făcut în paralel cu cel al Legii minelor, tot sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului.
Forma finală, rezultată în urma ședințelor de lucru de la Secretariatul General al Guvernului, este în etapa avizării finale, ea urmând să fie postată pentru dezbaterea publică.
Cu privire, stimați colegi, la așa-zisul eșec în ceea ce privește companiile cu probleme financiare, vă informez că, dacă aveați curiozitatea să citiți sau să vedeți, dar mi se pare că n-ați avut-o, așa cum nu aveți nici prezență astăzi, la moțiune, că probabil că liderul dumneavoastră suprem v-a dat indicația prețioasă, ca și ieri, la o anumită oră, așa v-a dat-o și astăzi... Deci, dacă vă lăsa liderul suprem să veniți astăzi măcar să vă susțineți moțiunea, să vă vadă lumea că ați semnat-o, vă informez că în sectorul minier, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a minelor, vor fi redeschise mai multe mine, precum Baia Sprie, Cavnic, Șuior.
Pentru aceste obiective miniere și-au manifestat interesul, stimați colegi, mai multe companii străine și sunt convins că se vor realiza.