Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2012
Declarații politice · retras
Georgică Dumitru
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Domnule președinte, Domnule ministru,
## Stimați colegi,
De la bun început, în intervenția mea aș dori să subliniez amatorismul cu care a fost întocmită această moțiune și mai ales lipsa de conținut. Este o adevărată performanță a inițiatorilor faptul că au acoperit atâtea pagini fără să spună nimic și fără a aduce sau susține măcar o acuzație concretă la adresa ministrului Daniel Constantin.
Departe de a intenționa o analiză pe acest text încropit din nevoia de a arăta că PDL-ul mai există, aș vrea să încep amintindu-le inițiatorilor că un pic de decență și respect reciproc n-a dăunat nimănui niciodată.
Câtă demagogie să ai pentru a pune în discuție performanța ministrului agriculturii după, atenție!, numai 5 luni de guvernare. Dacă nu la grădiniță, sigur la clasa zero copiii află că în România recolta agricolă este una pe an. E drept, parte din inițiatori, din inițiatorii moțiunii, probabil că au
confundat locurile exotice pe unde-și petrec vacanțele cu tărâmul natal, unde și-au luat mandatele de parlamentari în 2008. Prin Bali, e drept, orezul se recoltează de vreo 3 ori pe an și, eventual, după 5 luni poți face o moțiune a orezului. Dar aici, la noi, domnule Rădulescu, cum ați putut gira o astfel de acțiune, exclusiv politică? Vă știam un specialist în domeniu, numele dumneavoastră a fost vehiculat în trecut ca un foarte posibil ministru al agriculturii, dar, cum nimeni nu este perfect, nici dumneavoastră nu sunteți nici din Cluj și nici din Arad.
Le reamintesc multora dintre actualii contestatari că nu cu prea mult timp în urmă au girat mici și mari, și pricepuți doar în accepțiunea PDL. Deși erau bine creditați la bursa pariurilor cu agricultura, au lăsat în urmă germenii prăpădului pe care seceta l-a desăvârșit în această vară, secetă care însă a fost adevărată mană cerească pentru demagogia PDL.
Este regretabil că se încearcă să se profite de pe urma pagubelor și necazurilor multor milioane de țărani, aruncând vina asupra unui ministru al cărui cel mai mare defect pare să fie tinerețea.
Mai corect ar fi fost să dovedească măcar o fărâmă de fairplay și să recunoască determinarea și energia cu care ministrul Constantin a abordat problemele pe care din comoditate și indiferență predecesorii săi din minister le-au lăsat să lâncezească. Aș vrea să mă refer aici doar la câteva rezultate obținute de ministrul Daniel Constantin chiar în acest interval de timp foarte scurt.
Crearea premiselor pentru finanțarea din fondurile europene a sistemului de irigații începând cu anul 2014, subiect aflat pe agenda discuțiilor purtate recent cu comisarul european pentru dezvoltare regională Johannes Hahn, pentru că, așa cum știți și dumneavoastră, dar nu vreți să recunoașteți, un sistem de irigații național, cum a avut România, și care a fost distrus sistematic în 20 de ani, nu poate fi reamenajat în doar câteva luni. Ce s-a putut face ca măsură imediată s-a făcut, referindu-mă aici la sprijinul care urmează să fie acordat prin schema ajutorului _de minimis_ , pe care încercați din răsputeri să-l minimalizați.