Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Domnule deputat Ioan Oltean,
Cred că înțelegeți că vă aflați într-o dificultate, și anume aveți de supus votului un amendament făcut de un coleg al unui grup parlamentar, care e și vicelider al acelui grup parlamentar. E un amendament care are în vedere o ședință în plen a Camerei Deputaților, chiar dacă ea va fi solemnă. Dumneavoastră știți, de asemenea, că există două hotărâri ale celor două grupuri parlamentare, ca atunci când o ședință de plen, oricare ar fi aceea, a Camerei Deputaților este condusă de doamna deputat Roberta Anastase, deputații celor două partide nu participă.
Dacă dumneavoastră, astăzi, nu vreți să clarificați această problemă, și anume să voteze plenul Camerei Deputaților că acea ședință nu va fi condusă de aceea care fură voturile poporului, atunci eu vă spun de astăzi că Grupul parlamentar al PNL, indiferent ce va vota plenul Camerei, nu va participa la acea ședință și vom face economii, în felul acesta, deplasării la Iași.
Eu nu cred că dumneavoastră vreți acest lucru. Eu cred că Grupul PDL vrea ca la Iași să fie întregul Parlament. Eu cred că toată lumea are interesul ca Parlamentul, în plenul lui, să cinstească Universitatea din Iași. Dar, dacă nu vreți acest lucru, spuneți-l și atunci știm ce avem de făcut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.