Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință, voi începe din nou cu o concluzie, și anume, Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților va vota acest proiect de lege.
Și am să argumentez și de ce vom da un vot favorabil: pentru că lucrul cel mai important care se realizează și cred eu că va trebui în toată viața publică românească să se generalizeze este profesionalizarea acestei activități.
Faptul că vom avea auditori publici interni profesioniști... sigur, termenul de șase ani e puțin cam lung, dar am înțeles greutățile Ministerului Finanțelor Publice de a face atestarea tuturor auditorilor publici interni din România într-un termen mai scurt. Și, ca atare, un termen de șase ani este, să spunem, rezonabil, chiar dacă nu este mulțumitor.
În al doilea rând, faptul că se poate realiza audit public intern într-o unitate administrativ-teritorială mică, prin acest sistem de colaborare este, până la urmă, un pas înainte, în sensul în care vom avea o privire profesionistă asupra modului de utilizare a fondurilor publice.
Din aceste motive, noi vom vota pentru acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.