Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
## Domnule deputat,
M-am folosit de prevederile art. 122 din regulament, care spun că atunci când nu există niciun fel de obiecție din partea plenului la cererea președintelui, se consideră a fi adoptată acea propunere. N-a fost niciun fel de obiecție în plenul Camerei și am apreciat că, atât timp cât nu există obiecții, putem considera adoptată această propunere, dar, dacă dumneavoastră aveți obiecții, evident că această hotărâre rămâne pentru votul final care va avea loc probabil mâine.
Poziția 3, stimați colegi.
Avem solicitarea inițiatorului de retragere a Propunerii legislative privind completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările și completările ulterioare.
Sunt observații?
Nu avem observații.
Și această solicitare rămâne pentru votul final.
Proiectul de la poziția 4 rămâne pentru mâine, conform ordinii de zi aprobate. La poziția 5 avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 a educației naționale.
Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?
Nu.
Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Domnule secretar Kötő, vă rog să prezentați punctul de vedere al comisiei sesizate în fond... Domnule vicepreședinte... Vă cer scuze pentru diminuarea gradului.
Domnul vicepreședinte Kötő, din partea Comisiei pentru învățământ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.