Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2015
procedural · adoptat tacit
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Domnule deputat Marian Neacșu, aveți cuvântul, vă rog frumos.
Sunt absolut convins că acele dezbateri fructuoase din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului de ieri vor fi cât de grabnic posibil reluate și în Comisia juridică, vom avea un raport pe care, într-adevăr, după asta să-l avem în dezbaterea plenului, cu atât mai mult cu cât s-a prezentat aici, regulamentul este foarte clar din acest punct de vedere, nu suntem sub imperiul celerității determinate de adoptarea posibil tacită a acestui proiect legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.