Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2012
Declarații politice · retras
Vasile Mocanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Domnule președinte, Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor,
Marcat peste măsură de titulatura moțiunii simple pe agricultură a Partidului Democrat Liberal, am căutat în Dicționarul explicativ al limbii române definiția completă și la zi a termenului „dăunător” și iată ce am găsit: „care dăunează, păgubitor, dăunos, ființă care atacă plantele sau animalele ori produse vegetale sau animale, provocând pagube agricole”. Și imediat am avut o revelație: ce bine se potrivește de fapt acest termen specialiștilor din agricultură ai Partidului Democrat Liberal și ce bine se suprapune termenul politicii agricole a Partidului Democrat Liberal. Dar ce bine se potrivește termenul Partidului Democrat Liberal în ansamblu!
Ați făcut foarte bine, domnilor, lansând această moțiune. Ne-ați oferit prilejul de a arăta că portocaliul a devenit culoarea falimentului agriculturii românești, iar dacă nu credeți, haideți, domnilor, să vă arăt moșia, să vedem împreună ce dezastru colosal ați lăsat în urmă.
## Doamnelor și domnilor,
Hodoronc-tronc! Moțiunea PDL vorbește despre întârzierea lucrărilor de refacere a infrastructurii de irigații. Acest reproș provine de la un partid care a compus în ultimii
ani vreo cinci strategii de refacere a sistemului de irigații, una mai proastă ca alta. Aceste programe au avut atât de mare succes, încât la începutul lui 2012 nu consemnam dezvoltarea infrastructurii de irigații, ci creșterea fără precedent a suprafețelor agricole lăsate pârloagă. Numai în județul Iași, peste 35 de mii de hectare au ajuns necultivate în ultimii ani. Pentru comparație, la finele mandatului Cabinetului Năstase, în 2004, suprafața nelucrată în județ nu depășea 2 mii de hectare, dar dintr-un total de 350 de mii de hectare de teren agricol.
Seceta din acest an a dat măsura dezastrului. Jumătate din recolta agricolă este compromisă. Dacă Partidul Democrat Liberal ar fi îndeplinit doar un sfert din promisiunile electorale în ceea ce privește refacerea sistemului de irigații, situația ar fi fost salvată. Dar Partidul Democrat Liberal în una din minunatele lui strategii pe irigații gândea cum să-i amendeze pe bătrânii care nu-și mai pot munci pământul și cum ar fi putut folosi banii din aceste sancțiuni pentru a-și proteja propriile firme. Pardon, agricultura românească!
Domnilor,
Dumneavoastră i-ați distrus pe fermieri! Noi îi vom ajuta! Ce mai spune moțiunea? Că se înregistrează întârzieri în absorbția...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.