Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
other · respins
Mario Ernest Caloianu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru,
Domnule ministru,
Dragi colegi,
Eu am să încep cu niște statistici, dar nu de la noi din țară, pentru că cele de la noi din țară nu le găsesc nici la PDL, nici la USL. Nu le găsesc, pentru că nu sunt elocvente.
Vă spun clar: Polonia – 69%, în 2011, rată de absorbție. Estonia, 2012 – 59%, Cehia – 57%, Letonia – 56%, Slovenia – 50%, Ungaria – 40%. România la sfârșitul anului 2012 – 12%. Revenim în 2013, bineînțeles. Azi – 24%. Nemaipomenit. Revin la PDL, 30 septembrie 2012 – 9,7%.
Domnilor, sunt surprins când vechea putere și actuala putere se mândresc cu niște cifre de care mie mi-e rușine. Dublăm, e adevărat, dublăm absorbția fondurilor europene, dar nu ne uităm unde ar trebui să umblăm ca să nu dublăm absorbția fondurilor europene, a unei rate minore, dublată spre major, ci ce-ar trebui să facem ca rata absorbției fondurilor europene să fie la un procent normal de minim, în condițiile de față, 50%.
Ar trebui să ne gândim ce-ar însemna o lege de achiziții publice mai bună prin care noi putem absorbi fondurile europene în ritm normal. Ne gândim la proceduri. Cât durează o procedură. Dacă vreți, vorbim și concret: Sebeș–Turda a început în iulie și suntem în octombrie și nici măcar acum n-avem participarea efectivă în concurs. S-a prelungit nu știu până când.
Dacă la noi, pentru a consuma un fond european într-o oarecare procedură, durează un an de zile și apoi stăm aproximativ 70 de luni să construim o autostradă și „construim” doi kilometri pe an, nu știu dacă avem condițiile necesare pentru ca noi să ajungem să ne gândim că cele 40 de miliarde de euro, din 2014 până în 2020, vor fi suficiente ca să le consumăm. Suficiente? Noi n-am fost capabili să consumăm câteva miliarde din 2007 până în anul 2013. Și nu noi, ci guvernarea trecută și actuală. Ce putem face?
Misiunea unui lider e să găsească sens comun și soluții pentru orice problemă care există la orice nivel, de la local până la național. Dacă nu găsim soluții și nu suntem suficient de buni, încercăm să găsim, exact cum a spus colegul meu, oameni mai buni pentru lucrul ăsta.
Aș putea să discut un minut sau o oră pe această temă, dar nu voi ajunge la nicio concluzie clară, atâta timp cât vocea adevărului n-are rezonanță în actuala putere sub nicio formă. Pentru că nu avem lucruri evidente prin care putem să pășim și să dăm clar dovada faptului că avem soluții concrete, cifrele vorbesc, nu eu. Cifrele sunt lucruri reale, nu sunt ideologii politice vândute către oameni care consumă speranțe.
Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.