Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Dascălu
Discurs
Domnule deputat, vă mulțumesc pentru întrebare.
Eu cred că am fost foarte clar. Sigur că este o scăpare acolo, în textul ăsta, să se menționeze faptul că nu va fi un impact social. Eu am spus, sigur, pierderea calității de angajat pentru cei 700 de oameni sigur că va avea un impact social în ceea ce-i privește în primul rând pe cei 700 de oameni. Deci, fără doar și poate, n-aș putea eu să vin cu alte comentarii la acest microfon.
Sigur, legat de neconcordanța între cifra de 1.057 de polițiști de frontieră care se estimase inițial că își vor pierde calitatea de angajați și ceea ce am spus eu acum, pot să precizez faptul că, în acest moment, statele de organizare nu sunt definitivate în proporție de 100%, noi discutăm la nivel de principiu. În primul rând, dacă se aprobă această reorganizare a Poliției de Frontieră, sigur că cifrele vor fi în jur de 700 de oameni, așa cum am spus eu.
Cifrele sunt într-o continuă – dacă vreți dumneavoastră – dinamică, de la o zi la alta, însă, va fi, în mod cert, undeva în jurul acestei cifre pe care eu am menționat-o, și nu 1.057, ci 700 de oameni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.