Monitorul Oficial·Partea II·6 septembrie 2004
other · retras
Dan Bruda∫cu
Discurs
Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Grupul parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare salut„ semnarea unei asemenea conven˛ii, a Conven˛iei Na˛iunilor Unite pentru combaterea corup˛iei, adoptat„ la New York la 31 octombrie 2003. Consider„m c„ este un act important care, Ón condi˛iile Ón care se vor ∫i crea m„surile aferente aplic„rii acestei conven˛ii, ar conduce la
o alt„ imagine dec‚t cea din momentul de fa˛„ a Rom‚niei.
Din p„cate, eu constat c„ ini˛iatorul acestui proiect de lege, Ón expunerea sa de motive, invoc„ c‚teva motive pentru care acest proiect de lege s„ fie adoptat, motive care, din p„cate, intr„ Ón contradic˛ie cu propria conduit„ a partidului pe care Domnia sa Ól reprezint„.
Am certitudinea c„ noi vom vota ast„zi, Ón virtutea ma∫inii de vot obi∫nuite, ∫i acest proiect de lege, dar va fi Ónc„ una dintre legile adoptate pe band„ Ón Rom‚nia care nu-∫i vor g„si materializarea. Pentru c„, dac„ ∫i-ar g„si materializarea, foarte mul˛i dintre baronii care aduc atingere imaginii Rom‚niei n-ar mai ap„rea Ón climatul politic al Rom‚niei anului 2005.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.