Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2006
procedural · respins
Anghel Stanciu
Adoptarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat prezidiu,
Stimate doamne ∫i stima˛i domni senatori ∫i deputa˛i, Domnilor mini∫tri, Domnule Nicol„escu, Domnule pre∫edinte,
Noi avem un raport al celor dou„ comisii care are o parte de amendamente admise ∫i propuse spre a fi
admise ∫i o parte de amendamente propuse a fi respinse.
Œn condi˛iile Ón care comisiile de buget, finan˛e au redactat raportul ∫i au propus ca anumite amendamente s„ fie respinse, Ómi permit s„ Óntreb, domnule pre∫edinte, reprezentantul Guvernului, respectiv al ministerului: d‚nsul ia locul comisiei ∫i propune respingerea acestor amendamente sau Domnia Sa precizeaz„ dac„ sus˛ine sau nu propunerea comisiilor, c„, altfel, am impresia c„ este o interferen˛„ Óntre Legislativ, cele dou„ comisii care au propus respingerea amendamentului ∫i vine din nou reprezentantul Guvernului ∫i spune c„ propune d‚nsul respingerea.
De aceea, v„ rog s„ preciza˛i, din punct de vedere regulamentar, care este rolul comisiei ∫i care este rolul ministerului. Conchid c„ onor comisiile au propus respingerea unui amendament, iar Guvernul sus˛ine sau nu sus˛ine propunerea comisiilor. Aceasta este formularea corect„.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.