Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 decembrie 2005
procedural · respins
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Œntr-un fel, interven˛ia mea vine Ón completarea punctului de vedere exprimat de domnul ministru Vl„descu. Cum bine se vede, la art. 31 sunt practic dou„ amendamente pe dou„ acte normative pe care P.S.D.-ul le-a promovat pe finalul mandatului trecut, evident, cu motiv electoral.
Primul amendament este acela al transform„rii biletelor de c„l„torie nefolosite Ón tichete de mas„. C„ a fost un demers electoral este evident, prin prisma faptului c„ Ón 2005, buget pe care d‚n∫ii l-au aprobat, aceast„ lege nu a fost pus„ Ón func˛iune. Cum s-ar spune, era o sarcin„ pasat„ Ón viitor doar cu ideea de a ob˛ine voturi la alegerile din noiembrie–decembrie 2004.
Fiind vorba de un efort financiar extrem de important, 1.400 de miliarde lei vechi, evident c„ nu se justific„ ∫i nu se poate pune Ón aplicare.
Cel de-al doilea amendament, sus˛inut ∫i de colegii de la P.R.M., ∫i de colegii de la P.S.D., se refer„ la acea Lege nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru so˛ul supravie˛uitor, tot a∫a, o lege ap„rut„ pe finalul mandatului, care, cum bine se ∫tie, nu a avut
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 188/1.XII.2005 aplicare Ón bugetul din anul 2005. Cum s-ar spune, tot o lege electoral„, dat„ pe final de mandat, pentru a c‚∫tiga voturi.
Av‚nd Ón vedere c„ ∫i aceast„ m„sur„ impune un efort bugetar de 10.000 de miliarde ∫i c„ Óntr-un fel ea vine Ón contradic˛ie cu principiul contributivit„˛ii, pe care actualul Guvern l-a pus Ón practic„, f„c‚nd, dup„ ce Guvernul P.S.D. timp de 4 ani nu a pus Ón oper„ ideea recalcul„rii pensiilor, cred c„ aceste dou„ amendamente nu se justific„ ∫i trebuie respinse.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.