Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 martie 2007
procedural · respins
Petru Nicolae Io˛cu
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi 19
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
M„ v„d nevoit s„ aduc la cuno∫tin˛a dumneavoastr„ un lucru care s-a petrecut joi Ón plenul Senatului, ∫i, apoi, de joi p‚n„ ast„zi, un lucru care spun eu c„ nu face cinste celor care se ocup„ de buna desf„∫urare a lucr„rilor Senatului Rom‚niei.
Joi, la sf‚r∫itul ∫edin˛ei, a fost citit„ o not„ prin care eram anun˛a˛i de proiectele de lege care au fost depuse la secretarul general ∫i cu care noi puteam s„ sesiz„m Curtea Constitu˛ional„.
Printre aceste legi, se f„cea referire ∫i la o lege a referendumului. Œn acest moment, ∫tim c„ exist„ o lege cu care a fost sesizat„ Curtea Constitu˛ional„ ∫i la care s-a primit un r„spuns ∫i o alta prin care, din nou, este sesizat„ Curtea. Fiind termen de judecat„ la Curte, am vrut s„ verific nota, s„ v„d despre care o a treia lege a referendumului este vorba Ón plenul Senatului, pentru c„ nu-mi aduceam aminte, ∫i am constatat c„, de fapt, joi, s-a citit o not„ mai veche, din 22 februarie, ∫i, verific‚nd stenograma din 22 februarie, am constatat acest lucru, iar nota, pe care a prezentat-o ast„zi domnul pre∫edinte de ∫edin˛„, trebuia s„ fie prezentat„ joi, Ón conformitate cu Legea nr. 47 din 1992, care d„ 24 de ore de la depunerea la secretarul general ca s„ fie sesizat plenul Senatului, trebuia s„ fie citit„ joi. Deci nota pe care a citit-o domnul pre∫edinte ast„zi trebuia citit„ joi de c„tre domnul pre∫edinte Nicolae V„c„roiu. Sigur c„ s-a Ónc„lcat Legea nr. 47/1992, deoarece Camera Deputa˛ilor a fost sesizat„ cu aceste legi, iar noi nu am fost sesiza˛i p‚n„ ast„zi.
Dar lucrul cel mai grav este urm„torul: am cerut stenograma ∫edin˛ei de joi ∫i ce-am constatat? C„, joi, dup„ ce am sesizat serviciul tehnic ∫i i-am cerut aceast„ not„ ca s„ v„d despre ce legi este vorba, Ón stenograma ∫edin˛ei de joi apare nota pe care a citit-o ast„zi domnul pre∫edinte.
Oare, cu ce drept, cei care se ocup„ de redactarea stenogramelor ∫i-au permis s„ modifice o stenogram„ a ∫edin˛ei Senatului? Ne putem Ónchipui c„ dup„ ce vot„m aici o lege sau dup„ ce lu„m o decizie, printr-o hot„r‚re, Ón stenograme se pot modifica de c„tre oameni din serviciul tehnic ceea ce noi am votat ∫i am decis aici.
Voi depune o sesizare ∫i la Biroul permanent ∫i sper ca Biroul permanent al Senatului s„ ia o decizie prin care s„ duc„ la penalizarea celor care au gre∫it ∫i ∫i-au permis s„ fac„ acest lucru.
Nu contest c„ joi a fost o omisiune. Sigur, nu este vina pre∫edintelui c„ i s-a pus Ón map„ de c„tre cineva o not„ care nu corespundea zilei respective, dar de aici Óncolo — mai ales c„ eu joi am atras aten˛ia, dup„ ∫edin˛„, bineÓn˛eles c„ nota a fost citit„ la sf‚r∫itul ∫edin˛ei — nu s-a Ónt‚mplat altceva dec‚t s„ se comit„ o gre∫eal„, Ón loc s-o Óndrept„m corect, fiindc„ orice gre∫eal„ se poate Óndrepta, s-a comis, zic eu, un lucru grav.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .