Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2001
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Antal Istv‡n
Discurs
## Domnule preºedinte de ºedinþã, Doamnelor ºi domnilor colegi,
Modificãrile aduse prin aceastã ordonanþã Legii nr. 199/2000 sunt justificate de necesitatea armonizãrii legislaþiei naþionale cu acquis-ul comunitar în domeniul eficienþei energetice, concomitent cu reorganizarea tezelor introduse din motive de coerenþã ºi unitate a textului.
Comisia a aprobat câteva modificãri propuse ºi aº atrage atenþia asupra modificãrii art. 8 alin. 2, în care s-a prevãzut un termen pentru organizarea ºi funcþionarea Agenþiei române pentru conservarea energiei ºi acest termen se doreºte a fi de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei, aºa cum am trecut noi în modificarea respectivã. Ulterior, în urma discuþiilor cu Compartimentul legislativ, am cãzut de acord cã aceastã modificare introdusã aici, aºa cum a acceptat comisia, nu este corect, din punct de vedere al actului legislativ, stipulatã ºi am considerat cã ar fi bine atunci, ca în cadrul discuþiilor de astãzi, sã introducem un art. 2 ºi am ºi formulat textul acestui art. 2, cu permisiunea dumneavoastrã, domnule preºedinte de ºedinþã...
Vã mulþumesc pentru atenþie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.