Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2001
other · adoptat
Emil Boc
Discurs
Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor,
În primul rând þinem sã mulþumim domnului secretar de stat pentru amabilitatea avutã de a ne rãspunde interpelãrii noastre, dar, totuºi, þinem sã subliniem încã de la începutul acestei legislaturi cã ne aflãm în faþa unei practici, dupã pãrerea noastrã, nelegale, întrucât interpelarea era adresatã domnului prim-ministru ºi viza un aspect al politicii Guvernului, iar art. 167 scrie negru pe alb cã primul-ministru rãspunde la interpelare, ºi nu altcineva. Deci noi considerãm cã atunci când este vorba de aceastã instituþie fundamentalã de control, a Legislativului asupra Executivului, ar fi bine ca primul-ministru sã fie prezent aici, indiferent cã este vorba de o problemã de mediu sau de o problemã de protecþie socialã, dacã interpelarea îi este adresatã, ºi sã rãspundã la aceste întrebãri, ca un semn de respect faþã de Legislativ ºi de tratare corectã a raporturilor dintre Legislativ ºi Executiv, aºa cum Programul de guvernare ºi-a propus.
Nu putem fi iarãºi de acord cu argumentele oferite de domnul secretar de stat, întrucât necalificarea sau proasta lor pregãtire nu se justificã în condiþiile în care, totuºi, în România existã o lege pe baza cãreia se organizeazã concursuri pentru ocuparea poziþiilor respective ºi nu putem afirma faptul cã acele poziþii au fost ocupate printr-un concurs desfãºurat nelegal sau fãrã respectarea normelor prevãzute.
Prin urmare, cu aceste observaþii, vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.