Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Iulian Iancu
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond în procedură de urgență.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
De asemenea, Comisia pentru apărare a avizat favorabil acest proiect, proiect care transpune Directiva 2011/82 în dreptul național român și stabilește procedura aplicabilă pentru schimbul de informații între statele membre prin intermediul punctelor naționale de contact, care sunt autorizate să efectueze căutări automatizate, referitoare la date privind vehicule și date privind proprietarii sau deținătorii vehiculelor.
Căutările automatizate se realizează sub formă de cerere scrisă de către punctul național de contact al statului membru în care s-a săvârșit încălcarea. În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, membrii comisiilor propun plenului adoptarea proiectului de lege în forma adoptată la Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.