Teodor Viorel Meleșcanu

**:**

Domnule Președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Domnule prim-ministru al României, Domnule președinte Emil Constantinescu, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră,

Majestatea Voastră,

Domnule președinte al Curții de Conturi,

Domnule președinte al Curții Constituționale,

Stimată doamnă președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Domnule președinte al Consiliului Legislativ, Stimată doamnă avocat al poporului,

- Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic și oaspeți străini,

Stimați reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității naționale,

- Domnule viceguvernator al Băncii Naționale a României, Stimați invitați,

Istoria este mai mult decât mărturia trecutului. Fără istorie n-am ști cine suntem sau încotro vrem să ne îndreptăm. Istoria ne influențează prezentul și ne inspiră să construim viitorul. De aceea, ziua națională este unul dintre acele momente în care putem vorbi deschis despre modul în care trebuie folosită experiența înaintașilor noștri, pentru a duce această națiune mai departe.

Iar prima lecție care îmi vine în minte când mă gândesc la Marea Unire de la 1918 este că aceasta a fost posibilă pentru că toți românii au fost capabili să se unească în spatele unui proiect național, să creadă cu toată ființa în el și să-l ducă la îndeplinire cu multă încredere și voință.

Acesta este motivul pentru care ziua națională ar trebui să fie în primul rând un moment al unității. Dar unitatea nu trebuie invocată numai acum și nicidecum festivist. Unitatea este deja în ADN-ul societății noastre. A fost întotdeauna acolo. Este parte din identitatea noastră națională. Trebuie doar să o regăsim. Pentru că numai așa putem să ne îndreptăm către viitorul pe care înaintașii noștri de la 1918 l-au visat pentru țara lor.

Stimați invitați,

Din păcate, la mai bine de 100 de ani de la Marea Unire, prea puțini dintre noi se mai gândesc la unitatea noastră. Pentru unii, unitatea nu-și mai găsește locul în realitate. Se vorbește mai des ca oricând de război și de lucruri care ne despart. Toate acestea fac ca societatea românească, după mai bine de 100 de ani, să pară mai fracturată ca oricând. Ne uităm în jur și vedem cum grupuri întregi sunt pe cont propriu. Preferăm confortul propriilor noastre bule sociale. Ne închidem ermetic, ne dăm like-uri, altora și nouă, astfel încât să fim fericiți că suntem validați. Nu mai vedem nimic în rest. Doar multă neîncredere față de ceilalți, pe care nu-i înțelegem și de aceea îi respingem pentru tot ceea ce reprezintă, toate ideile pe care le au sau convingerile politice.

Din păcate, toată această radicalizare ne-a măcinat încrederea în noi, ca popor.