Sorina Luminița Plăcintă

Domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează „Descentralizarea administrativă devine realitate după 20 de ani”.

Structura administrativă a României, pe plan național, regional și local, trece, din 1990 încoace, printr-un proces de reformă care pare că nu se mai finalizează. Procesul de tranziție de la centralismul excesiv din perioada comunistă spre descentralizare este în plină desfășurare.

Este clar pentru toată lumea că orașele trebuie să fie elementele esențiale ale dezvoltării economico-sociale atât la nivel regional și local, cât și la nivel național, dar fără o descentralizare corectă nu putem vorbi de o dezvoltare reală a comunităților locale. Fiecare comunitate trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria bunăstare economică și socială. Pentru probleme specifice, fiecare comunitate are nevoie de propriile soluții. Nu există rețete care să se poată aplica în mod universal.

În acest context, promovarea economică a localității trebuie să constituie preocuparea prioritară a administrației publice locale. Pentru ca o comunitate să își dezvolte cu succes economia, utilizând totodată eficient resursele financiare disponibile, și care de multe ori sunt limitate, aceasta trebuie să aibă propria viziune, propria sa strategie de dezvoltare care să ducă la îndeplinirea acestei viziuni.

Dar care este situația actuală în România?

În primul rând, instabilitatea legislativă, prea multe și prea dese modificări și completări ale acelorași acte normative.

Și, de parcă acest lucru nu ar fi suficient, ne mai lovim și de faptul că această legislație nu este suficient de clară. Și aș menționa aici faptul că pentru punerea în aplicare a unor prevederi se emit norme care de cele mai multe ori apar cu întârziere, creează confuzie, ori chiar modifică sensul actului normativ respectiv.

Nerespectarea sau nepunerea în aplicare a unor prevederi legale de multe ori chiar de către organele emitente, și mă refer la transferarea unor obligații care țin de politica guvernamentală în sarcina autorităților locale fără asigurarea resurselor financiare necesare îndeplinirii în bune condiții a acestora.

Cred că este de prisos să mai menționez neconcordanțele și necorelările dintre prevederile diferitelor acte normative.

De-a lungul timpului, în România postdecembristă descentralizarea a fost subiectul favorit al politicienilor aflați în opoziție. Era cea mai bună armă de atac la adresa puterii. În mod ciudat însă, atunci când acești politicieni de opoziție ajungeau la putere, uitau, ca prin minune, de tema descentralizării. Se trezeau cu butoanele în față și începeau să se simtă puternici. Cum să lase din mână atâta putere și atâta influență? Brusc, descentralizarea era aruncată în cutia cu amintiri. Decizia era păstrată în capitală. Ministrul se simte mai ministru dacă semnează tone de hârtii adunate din toată țara. Simte puterea din vârful pixului. Nu mișcă niciun leu în țară fără să știe Guvernul. Asta înseamnă putere în gândirea politicianului român bolnav de centralism.