Valentin Dinescu

## Domnule președinte,

Am să încep spunând că îmi pun și eu întrebarea dacă în conținutul acestei legi nu sunt și prevederi care sunt la limita constituționalității. Problema însă rămâne.

Problema sau motivația care a dus la reglementarea pe care au gândit-o inițiatorii pornește de la niște fapte reale. Noi nu trăim într-o viață, într-o realitate virtuală, ca să venim numai cu texte, uitând că în afara acestor texte au fost ba declarațiile prim-miniștrilor de-a lungul vremii, la învestire spunând că vor repune Parlamentul în drepturi, ba moțiunile noastre simple, dintre care, țin să reamintesc aici, una a trecut, și regulamentul nostru spune că „prevederile unei moțiuni simple care trece sunt obligatorii pentru Guvern”. Niciunul din acele puncte de vedere — mă refer la moțiunea cu justiția — cuprinse în moțiunea respectivă nu a făcut măcar obiectul unei analize, nu a unor decizii.

Revenindu-se la chestiune, dați-mi voie să vă spun că îmi amintesc cu o anumită — nici nu găsesc un termen potrivit — emoție, dacă vreți, de faptul când minusculele Grupuri parlamentare ale P.N.L.-ului și P.D.-ului din legislatura trecută se revoltau asupra manierei în care era tratată opoziția, în ansamblu, de reprezentanții Guvernului și, în speță, de prim-ministru.

M-aș bucura dacă, din onestitate cel puțin, un vorbitor al acestor grupuri parlamentare s-ar simți deranjat de faptul că de luni bune noi nu am mai văzut un ministru la lucrările Parlamentului nostru, dacă s-ar simți deranjat de faptul că, uneori, discuțiile noastre se izbesc de Guvern „ca o piatră de un zid” sau, nu în ultimul rând, dacă s-ar simți deranjat de faptul că totuși această instituție, atât de prestigioasă prin intenție, a devenit chiar o formalitate pe care, într-o formă sau alta, o alimentăm cu toții.