Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2008
procedural · respins
Norica Nicolai
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Comisia a adoptat cu o largă majoritate sau în unanimitate acest amendament.
În legătură cu poziția Guvernului, fără îndoială că suntem în prezența unui sistem de pensii ocupaționale, fără îndoială că putem să admitem că au existat și astfel de cazuri, dar, din punctul meu de vedere, cred că trebuie să prevaleze principiul nediscriminării și există modalități concrete prin legea care vizează regimul pensiilor ocupaționale de a preveni astfel de situații în care, profitând de un text de lege, se preconstituie o vechime în muncă în baza prevederilor prezentei legi. Există această posibilitate de prevenire a tipului de comportament invocat de doamna secretar de stat în Legea cu privire la regimul pensiilor ocupaționale pentru magistrați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.