Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Florin Ciurariu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2013 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități au avizat favorabil acest proiect, care își
propune și are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii apelor, cu modificările și completările ulterioare, în vederea suplimentării surselor de finanțare pentru realizarea de investiții în domeniul apelor, precum și a clarificării modului în care sunt sprijinite autoritățile locale, atât pentru realizarea și modernizarea minimă a infrastructurii publice locale, cât și în situații excepționale cauzate de fenomene meteorologice periculoase sau inundații.
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a examinat proiectul în ședința din 20 noiembrie 2013 și a hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege în forma adoptată de Senat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.