Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2009
procedural · respins
Petru Bașa
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte,
Credeam că unii colegi care fac parte din Comisia economică, industrii și servicii au tranșat subiectul la momentul respectiv. Nu înțeleg de ce trebuie să mai ieșim și, încă o dată, să mai accentuăm acest subiect.
În ceea ce privește prețul la serviciile turistice, atâta timp cât costurile privind energia electrică, utilitățile și alte componente care intră în prețul pe care îl oferă turistului sunt mari în comparație cu alte state, este clar că prețul nostru va fi mai mare comparativ cu Bulgaria, cu Turcia și cu altele.
Pe de altă parte, atunci când se ia o inițiativă care demarează un proces sau generează schimbarea unei direcții în procesul economic, toată lumea sare pe microfon — de ce? cum? —, fără să se gândească că unii au avut patru ani în față pentru a determina aceste direcții.
Vreau să reamintesc unor colegi că am avut, în cei patru ani pe care i-am parcurs în spate, două creșteri economice: atunci când unii cetățeni s-au dus la căpșuni — aceasta a fost prima creștere — și atunci când am trimis fierul vechi, vechi sau mai puțin vechi, în afară — asta a fost a doua creștere.
Eu i-aș întreba pe colegi un lucru: dacă nu începem cu turismul, care ramură economică ar trebui să o avem în față și să o dezvoltăm, siderurgia, electronica, construcțiile de mașini? Care?
Turismul ne este la îndemână, turismul pentru care această măsură încearcă să nu mai trimită turiștii noștri, cetățenii noștri, în afară, ci să-i rețină aici, în țară.
Toate măsurile care sunt făcute de acest Guvern pentru a îndrepta niște lucruri pe care alții le-au gândit poate înainte, dar nu le-au pus în practică, sunt acum înfierate și prezentate ca lipsite de importanță și, mai ales, deficitare către bugetul de stat.
Susțin acest proiect de lege și îi rog pe colegii care au fost împotriva acestei acțiuni să se gândească la faptul că integrarea în Europa înseamnă și experiența culeasă din alte state și, având în vedere Italia, Franța, Ungaria, Polonia, care au aceste demersuri făcute, înseamnă că trebuie să ne dea ceva de gândit.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.