Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
other · Trimis la votul final
Mircea Nicu Toader
Discurs
## Domnule președinte de ședință,
Așa este. Noi solicităm retrimiterea la comisie din două motive: unu – fiindcă am retrimis la comisie și Propunerea legislativă privind Ziua de 24 Ianuarie; mai sunt două inițiative
legislative privind anumite zile comemorative și să avem un punct de vedere comun, că n-o să ne trezim că în România o să avem, din 365 de zile, vreo 200 cu sărbători pe care trebuie să le impunem într-un calendar.
Și, atunci, vă rog să fiți de acord cu retrimiterea la comisie.
Termen, două săptămâni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.