Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2017
other · adoptat
Emil Marius Pașcan
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte de ședință, Distinși colegi,
Acest amendament este doar o mostră a felului în care înțeleg să conviețuiască cu noi cei de la UDMR, pentru că ei creează această politică discriminatorie și de segregare etnică ale cărei victime suntem noi, cei care trăim în Târgu-Mureș, Harghita, Covasna.
Ați înțeles greșit, domnule antevorbitor. Aici nu e vorba doar de subtitrare, este vorba de dublare audio. Și veți ajunge probabil să constatați, dacă veți veni în Harghita, Covasna sau Mureș, dacă vreți să mergeți la cinematograf, că nu puteți să participați, întrucât filmul este dublat în limba maghiară și nu veți înțelege ce se vorbește acolo.
Dar votați, fraților, pentru că tocmai vin de la Comisia pentru învățământ, la care ați dat un vot privind înființarea unui liceu teologic care în momentul de față s-a înființat nelegal și este cu proces penal pe rol, în care un inspector școlar de la Târgu-Mureș și directorul acelui liceu sunt trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și uzurpare de funcție.
Dumneavoastră tocmai ați dat girul prin acel raport și urmează, evident, să votați o lege. Pentru că astfel vor trebui să treacă modificările și la legile justiției, va trebui să vă treacă și bugetul, trădându-i și vânzându-i pe românii din centrul țării.
Vom ajunge să ne considerăm o categorie inferioară, stimați colegi, pentru că minoritatea maghiară, prin reprezentanții ei politici, ne consideră infecți. Ei trebuie să stea separat de noi, trebuie să-i scoată pe români afară din școli, trebuie, probabil, să facem trotuare și infrastructură separate, ca să putem conviețui.
Și, dacă nu vă sunt suficiente argumentele acestea, ale separării cu orice preț, ia uitați-vă puțin cu ochi critic și realist către Harghita și Covasna și întrebați-vă: de ce au plecat oare românii din Harghita și Covasna? Și mai priviți către Mureș, mai apoi, și întrebați-vă: oare noi cât vom mai rezista? Pentru că asta faceți, pas cu pas: căutați să alimentați, să fundamentați legislativ...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.