Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2019
other
Magyar Loránd Bálint
Discurs
Domnule președinte de ședință, Distinși colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Autostrada promisiunilor”.
Autostrăzile sunt capitolul unde România nu a intrat în Europa. România se poate lăuda cu numai 776 de kilometri de autostradă, din care 100 de kilometri moșteniți dinainte de 1989. România rămâne o țară a cioturilor de drumuri și, cu 776 de km funcționali, continuă să fie una din codașele Europei.
Ungaria, deși are o suprafață mai mică decât România, număra 1.924 de km de autostradă în anul 2016. Slovacia, semnificativ mai redusă ca suprafață, avea 463 de km, Slovenia – 773 de km, iar alte state din regiune depășeau 1.000 de kilometri. Polonia avea 1.640 de km, în 2016, Croația – 1.310 de km, iar Cehia – 1.222 de km.
Dincolo de acțiunile de natură civică sau electorală, problema autostrăzilor din România rămâne una actuală. Autostrăzile „Transilvaniei”, „Moldovei”, „Nordului”, „Unirii” sunt deocamdată doar la stadiu de proiecte, ori la cel de proiecte începute, dar întrerupte după 15 minute de lucru.
Bineînțeles că vina este colectivă, a tuturor guvernelor de după 1989, a tuturor miniștrilor transporturilor de după Revoluție.
În loc să căutăm vinovați, mai bine am căuta soluții. Să stabilim măcar o strategie coerentă, să nu mai construim „cioturi” de autostrăzi. Și mai ales să construim autostrăzi de la vest la est. Iar vestea bună este că există fonduri europene pentru așa ceva, în timp ce cofinanțarea internă s-ar putea realiza din diverse fonduri.
Autostradă standard înseamnă mai mult decât asfalt pe patru benzi – semnalizări, protecție, locuri de odihnă, locuri pentru realimentări, intrări/ieșiri, lucrări de artă.
Un ajutor ne oferă Guvernul Ungariei, care se apropie cu autostrada M3 de punctul de trecere al frontierei de la Petea și a cerut recent autorităților române să încheie un acord privind ruta și trecerea frontierei și să precizeze care este drumul de legătură din România.
M-aș bucura ca Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, să constituie cât mai rapid comisia care va discuta cu partea maghiară. Comisie care să meargă la discuții cu soluții concrete, care să poată fi puse rapid în aplicare.
Altfel, vom putea întrerupe lucrul pentru 15 minute mult timp de acum înainte. Degeaba.
Mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.