Niculae Mircovici

Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi,

Într-adevăr, cum spunea domnul președinte Zgonea, azi e ziua medicilor. Avem atâtea inițiative legislative, încât eu, care nu sunt medic și nu am fost niciodată nici pacient, am sentimentul, pe undeva, că un felcer încearcă să facă o operație de transplant de inimă.

Spun acest lucru întrucât fiecare dintre ideile care au fost exprimate aici este generoasă.

Mi-e greu să cred că proiectul de care discutăm acum poate să treacă, atât timp cât are un element de neconstituționalitate. Nu putem ajunge la concluzia că acum, când luptăm împotriva corupției și când suntem atâția corupți, și eu fiind unul dintre ei, ajungem la posibilitatea ca un funcționar public dintr-o direcție de sănătate publică să aibă, în același timp, posibilitatea să dețină un cabinet privat în care, eventual, să-și orienteze pacienții.

Eu cred – și cu scuzele de rigoare îmi permit treaba aceasta, scuze față de colegii care sunt medici și care probabil că gândesc mult mai profund decât mine –, cred că ar trebui să avem în vedere niște aspecte mai importante pentru a trata sistemul de sănătate din România.

Eu v-aș da numai două exemple. Nu vom putea să concurăm niciodată Luxemburgul la producția de oțel. Pentru că, dacă am face un oțel mai bun decât ei, ei tot vor face lame de ras și noi vom face lopeți.

Dar la pierderea pe care am avut-o prin plecarea medicilor în Uniunea Europeană, sub aspectul marketingului am avut un câștig extraordinar, pe care nimeni nu vrea să-l vadă. Am ajuns ca populația Franței, a Germaniei, a Marii Britanii să respecte medicii și, implicit, învățământul medical românesc.

În aceste condiții, cred că Guvernul ar trebui să facă un efort pentru a face o fabrică de medici, din moment ce la asta ne pricepem! Ce s-ar întâmpla dacă s-ar tripla posibilitatea universităților de medicină din țară de a avea studenți? Un student român, pentru un student român, îmi cer scuze pentru aproximație, statul plătește aproximativ 400 de euro pe an. Un student străin plătește, la Universitatea BabeșBolyai din Timișoara, 4.000 de euro. În Ungaria un student la medicină străin plătește 8.000 de euro; în Franța în jur de 20.000; în Marea Britanie aproximativ 30.000 de lire sterline.

De ce să nu ajungem în situația să triplăm numărul de locuri care există în universități și să aducem copii din Franța și din Marea Britanie, francezi, englezi, germani, să facă universitatea la noi, să facă universitatea la noi în țară pentru 4.000 de euro? Și după aceea să meargă ca medici în țara lor.

Cred că o astfel de abordare ar fi mult mai serioasă. Și a doua problemă pe care vreau să o ridic, tot în acest sens, se referă la ce înseamnă Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană, pe care noi o respectăm, sunt convins că și ea se respectă. Cine din Ministerul Sănătății sau din Guvernul României și-a permis să arate obrazul Marii Britanii, Franței, Germaniei pentru faptul că noi, o țară săracă, îi sponsorizăm cu medici și noi nu avem medici în țară? Și să ceară în compensație ca 80-85% din investițiile făcute în sistemul de sănătate din România să fie plătite de Uniunea Europeană și numai diferența de țara noastră săracă, care e. Că tot materiale de la ei ar veni, tot lor le-am dezvolta locurile de muncă, tot lor le-am dezvolta industria producătoare de materiale respective, dar nu am face efortul pe care-l facem în momentul de față pentru a ne dota.