Antal István

Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi,

Desigur, suntem la finele sesiunii parlamentare și în campanie electorală. Poate a fost o greșeală că acest proiect de lege care, de altfel, pe bună dreptate, a fost propus pentru respingere de către cele două comisii a fost trecut pe ordinea de zi și a dat prilejul unor colegi să dezvolte niște idei despre care am crezut că au dispărut odată pentru totdeauna din discursul politicienilor din România.

Trăim un coșmar. N-aș fi crezut vreodată ca după 20 de ani să fim umiliți sau să se încerce să fim umiliți, o comunitate întreagă din cele două județe, chiar în acest hal, când ni se aduc acuze care la vremea respectivă au fost dezbătute și au fost clarificate, că nu a fost vorba, sub nicio formă, de alungări și alte lucruri, ci, pur și simplu, atunci, în acele momente, ca în toată țara, acea populație s-a ridicat împotriva celor care i-au umilit înainte de ’89, și dumneavoastră, cei care ne dați lecții sau încercați să ne dați lecții acum, nu ați trăit acele vremuri alături de noi, cei care am trăit în acel oraș, și nu știți, și nu vă dați seama, nici după atâția ani, de acele încercări de umilire a populației și a secuimii de atunci, și nu cunoașteți, sau poate cunoașteți, dar nu doriți să acceptați realitatea sub nicio formă, și ațâțați, ațâțați în continuare sau învrăjbiți sau încercați, cel puțin, să învrăjbiți diferitele comunități etnice din România, ceea ce este un mare păcat, pentru că trăim într-o țară comună și acea țară este a tuturor, nu numai a unora, să știți, domnilor colegi.

Și acum, când de atâta timp se știe că schimbarea componenței etnice a unei zone, indiferent unde în Europa, este interzisă, dumneavoastră iată că reveniți cu doctrina comunisto-ceaușistă. Am crezut că acea mocirlă în care eram cu toții înainte de ’89 a dispărut odată pentru totdeauna și cel puțin generațiile care cresc o să aibă o altă viață, și sperăm că dumnealor, tineretul de astăzi, nu se mai apleacă asupra acestui discurs care nu face altceva decât să ne lase un gust amar, vă spun, la sfârșitul acestui ciclu.

Dorim să respingem, încă o dată și odată pentru totdeauna, și referirile la acel raport care a încercat, vă spun din nou, să aducă minciuni, pentru că numai cei care au trăit acele vremuri și au fost efectiv acolo, și împreună s-au ridicat împotriva acelei dictaturi odioase despre care sper că n-am dori să mai auzim niciodată, drept pentru care, permiteți-mi, eu sunt din Odorheiul Secuiesc, domnilor, și fiind și pe vremea respectivă acolo, există toate documentele, dacă doriți, exact despre acele fapte care s-au întâmplat, și n-am dori să vă aducem aminte nici noi de Aita Seacă și de alte lucruri, când strămoșii noștri sau rudele noastre au fost măcelărite, pentru că ar trebui, în sfârșit, după atâția și atâția ani, să ne întindem mâna și să încercăm să trăim normalitatea, pentru că normalitatea există și fără voința unora. Există și va exista, și eu sunt convins că această normalitate, până la urmă, așa cum am spus, prin acele generații care au crescut după acea dictatură odioasă, se prezintă cu totul și cu totul altfel și o să treacă aceste generații de acest impas.