Mircea Gheorghe Mereuță

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi a fost inspirată de participarea la Convenția a VI-a „Euromontana”, care a avut loc în perioada 8–10 octombrie 2008 la Brig, în Elveția.

Pot să vă spun că la această întrunire a participat și comisarul european pentru agricultură Mariann Fischer Boel, de asemenea, ministrul francez al agriculturii și pescuitului și alte personalități din Uniunea Europeană care sunt preocupate de soarta zonei montane din întreaga Europă.

La sfârșit de legislatură parlamentară se poate observa faptul că, în afară de anumite reacții și atitudini populiste ale politicienilor de toate culorile politice, adevăratele valori și nevoi ale poporului român sunt ignorate și tratate cu superficialitate de către parlamentari.

Una dintre aceste probleme, nerezolvată nici după 18 ani, este problema regiunilor montane.

Într-o țară în care muntele reprezintă aproximativ 35% din suprafața țării, el este tratat doar din perspectiva turismului și a exploatării barbare privind seva sa cea verde, adică lemnul pădurilor, dar muntele nu înseamnă doar acest lucru, el reprezintă și tradiție, economie forestieră, mod de viață și păstrare vie a istoriei originii românilor.

Dacă în perioada comunistă se ducea o politică privind depopularea și decăderea zonelor montane în detrimentul zonelor agricole și urbane industrializate, după 1990 sprijinul guvernamental în această direcție a fost mai mult la capitolul teoretic, decât la cel practic.

Chiar și anumite legi, cum ar fi cea privind modificarea Legii muntelui, inițiată de un fost ministru al agriculturii al cărui nume nu mai contează, au avut doar un caracter formal și simbolic, inclusiv inițiatorul ei tratând problema într-un mod personal și superficial. În schimb, actele administrațiilor locale și autorizațiile de tăiere emise de ocoalele silvice au dus la defrișarea accentuată a pădurilor montane.

Într-un raport al adunării generale a Forumului Montan din România se precizează situația reală a zonelor montane, și anume:

– degradarea majoră și în creștere continuă a calității furajere din cele 2,1 milioane de hectare de pășuni și fânețe montane, cu afectarea și a biodiversității;

– absența unor politici montane de protejare reală prioritară a producătorilor agricoli montani și de încurajare a tinerilor pentru a continua bunele tradiții agrozootehnice;

– pierderile masive de locuri de muncă din zona montană, mai ales din mediul rural;

– părăsirea definitivă și în număr alarmant de mare a activităților agricole de către tineretul montan și migrația masivă spre urban, unde sporește rata șomajului;

– afectarea capacităților de consultanță, proiectare și formare profesională a tinerilor agricultori montani prin reducerea sistematică a numărului de cadre tehnice agricole și absența sau insuficiența sprijinului financiar pentru instituțiile specializate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;