Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2009
Informare
Dan Voiculescu
Discurs
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația politică se intitulează: „Bestialitatea nu are cetățenie”.
La fel ca fiecare dintre dumneavoastră, la fel ca fiecare italian, austriac, spaniol sau român, la fel ca orice părinte din lumea aceasta, am fost șocat de fapta celor două persoane care au violat cu bestialitate o fată de 14 ani în Italia. Am privit, la rândul meu, figurile celor doi violatori și m-am întrebat cum este posibilă atâta ferocitate în Europa unită și creștină. Apoi, am devenit martor al încă unei vânători de vrăjitoare desfășurate de poliția italiană, amplu mediatizată, în care zeci de români din Italia au fost arestați doar pentru vina de a fi români. Și nu e prima, nici a doua dată când se întâmplă așa ceva. A devenit un obicei. Din perspectiva italienilor, cetățenia română pare să devină sinonimă cu prezumția de vinovăție. Efectele sunt extrem de grave: pe de o parte, cetățeanului român îi sunt încălcate drepturile fundamentale și, pe de altă parte, autoritatea statului român este, practic, dizolvată. Un stat incapabil să-și protejeze cetățenii încetează să mai existe. Pe români îi poți aresta în voie, nu vor fi consecințe. Cu România nu negociezi, pur și simplu o ignori. Dacă ești român trebuie să fii vinovat, iar mass-media italiană vorbește deschis despre pericolul românesc. Situația este inacceptabilă într-o Europă în care, cu 70 de ani în urmă, antisemiții își proclamau indignarea față de pericolul evreiesc. Și atunci, ziare naziste sau fasciste din Europa relatau despre violatorii și criminalii evrei. Și atunci, bestialitatea căpătase cetățenie.
Nu e simplu să găsești responsabilitatea pentru creșterea infracționalității românești în Italia. Primii responsabili sunt, fără îndoială, cei care săvârșesc aceste fapte, persoane lipsite de inteligență și de umanitate. Responsabil este și statul român care nu a știut să investească în educație și nu a putut să reformeze sistemul judiciar care permite punerea în libertate a infractorilor periculoși. Responsabil sunt și eu. Ca mine, toți parlamentarii români care nu au găsit soluțiile legislative pentru a preveni aceste fenomene. Responsabil este statul italian care, la rândul său, nu a știut să prevină, cu pârghiile legale agreate în Uniunea Europeană, fenomenul infracțional, statul italian care a acceptat formarea acelor tabere de nomazi, veritabile focare de violență. Responsabilă este mass-media care alege să culpabilizeze global națiuni, și nu persoane individuale. Responsabil este acest curent de opinie antiromânesc intolerant, care îl aruncă pe emigrantul român la periferia unei societăți căreia, ani la rândul, i-a sporit bunăstarea acceptând munci grele, dezonorante pentru băștinași. Prost plătiți, disprețuiți, umiliți, murdari, trăind ca animalele, unii emigranți au devenit animale. Vina nu poate fi numai a lor.
Pentru a aprecia gravitatea curentului antiromânesc voi cita câteva paragrafe publicate într-un ziar italian, „Il Riformista”, de o distinsă profesoară de istoria religiilor, Lucetta Scaraffia, la Universitatea Roma 1, cea mai importantă instituție de învățământ superior din Italia: „România este cel mai rău loc din Europa, o țară gri, anonimă, unde persoanele trăiesc fără umanitate de pe o zi pe alta, cerșind, prostituându-se și alcoolizându-se. În România nu există bucurie, iar sărăcia românească nu este pitorească, plină de voioșie, ca în țările africane, ci tristă, plină de ură și de resentimente, nici măcar pâinea în România nu este preparată cu grijă și dragoste, ci este vâscoasă și deloc bună, iar religia românilor este trăită oribil și gol, fără suflet și fără bucurie”. Nu, nu este o adaptare din Mein Kampf, citatul este autentic, apărut într-un ziar italian în data de 5 februarie 2009.