Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2017
other · respins
Raluca Turcan
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului _
Discurs
Domnule președinte de ședință, Dragi colegi,
Această propunere de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților vizează modificarea art. 26, și anume procedura de revocare a președintelui Camerei Deputaților.
În momentul de față, în baza regulamentului, președintele Camerei Deputaților poate fi revocat doar de grupul care l-a propus.
Din nefericire, această variantă existentă în momentul de față în regulament nu acoperă două spețe, și anume una în care președintele Camerei Deputaților săvârșește un abuz, folosește funcția în mod discreționar, afectează imaginea instituției pe care o conduce și majoritatea care l-a propus nu reacționează.
Deci Curtea Constituțională a analizat această speță, pentru că a mai fost modificată o dată maniera de propunere a președintelui Camerei Deputaților, și consideră că trebuie aplicat principiul în baza căruia puterea decide, opoziția se exprimă și, în sensul acesta, dreptul de exprimare al opoziției poate să vină prin inițiativă – inițiativă parlamentară.
Partidul Național Liberal, împreună cu alți colegi din Parlamentul României, consideră că această inițiativă parlamentară poate să vină de la o treime din numărul deputaților sau de la liderii a cel puțin două grupuri parlamentare, altele decât cel care l-a propus pe președintele Camerei Deputaților. Evident, votul se ia cu majoritate.
A doua speță pe care doresc să v-o prezint este aceea în care, într-o instituție for emblematic al democrației din orice stat care se respectă, puterea se manifestă abuziv, se încalcă reguli, legi și decizii.
Și, în acest context, este absolut firesc ca măcar o simplă dezbatere și inițiativă să poată să existe în Parlament, astfel încât, în virtutea dezbaterii și a argumentării, să se poată contura opinii publice care să susțină necesitatea unor modificări și intervenții, să susțină oprirea unor abuzuri.
Acesta este sensul acestei propuneri de modificare a regulamentului și vă solicit...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.