Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Ioan Dîrzu
Discurs
Domnule președinte de ședință, Dragi colegi,
Declarația mea politică: „Stop violențelor și agresivității în dezbaterea privind Roșia Montană”.
Declarația mea politică de astăzi este un apel clar și răspicat împotriva oricărei forme de violență și agresivitate în dezbaterea privind Roșia Montană.
Faptul că în ultimele zile anumite incidente, precum atacarea mașinii în care se afla ministrul culturii Daniel Barbu sau anumite altercații între susținători și opozanți ai proiectului în zona Munților Apuseni, devin din ce în ce mai dese nu face decât să îngreuneze dezbaterea și să întârzie luarea unei decizii.
Dialogul între părțile implicate trebuie să rămână transparent, liber și corect. Misiunea asumată de mine, în calitate de singur deputat de Alba membru al Comisiei speciale privind proiectul Roșia Montană, este și va fi asigurarea unei dezbateri parlamentare din care să reiasă cea mai bună și corectă soluție pentru oamenii din zonă și pentru România.
În acest sens, mă voi opune direct la orice fel de încercare de defăimare a dezbaterii și la orice tentativă de a genera reacții violente și altercații între părțile implicate. Astfel, am purtat, în calitate de deputat de Munții Apuseni și Roșia Montană, discuții cu toate părțile implicate și interesate de subiect din zona pe care o reprezint, iar mesajul meu a fost și va rămâne același: îi voi asculta pe toți cei care au un punct de vedere privind proiectul de la Roșia Montană și vor avea mereu în mine un partener atâta timp cât își păstrează calmul și deschiderea pentru un dialog civilizat.
Cu toate acestea, pot spune că nu sunt puțini cei care caută fie să politizeze dezbaterea, fie să genereze violențe între părțile implicate. Inclusiv în Munții Apuseni am auzit de astfel de persoane, afiliate în special Partidului Democrat Liberal, care caută să genereze astfel de comportamente.
Din fericire nu s-a reușit acest lucru și le mulțumesc oamenilor și prietenilor mei din Apuseni pentru faptul că și-au menținut calmul și au dat dovadă de civilizație și respect în exprimarea părerilor. Mulți au încercat să dezbine moții, dar noi trebuie să rămânem uniți, pentru că Munții Apuseni nu trebuie să devină terenul de luptă al unor interese economice sau politice.
În final, fac din nou un apel la blamarea publică a violențelor privind proiectul de la Roșia Montană și susțin finalizarea în cel mai scurt timp a activității comisiei speciale și luarea unei decizii corecte pentru oamenii din zonă și în interesul României.
Vă mulțumesc.
Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba, Colegiul Apuseni–Teiuș.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.