Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2007
Informare · respins
Doina Micșunica Drețcanu
Discurs
Domnule președinte de ședință,
Stimate colege și stimați colegi,
„Persoanele cu handicap au drepturi numai pe hârtie”
Declarația mea de astăzi se constituie într-un apel adresat dumneavoastră, stimați colegi, în această ultimă lună a anului în care am primit certificat de țară europeană.
Aș vrea să subliniez faptul că anul 2007 a fost declarat de Uniunea Europeană „Anul Egalității de Șanse pentru Toți”, iar acum ne aflăm în perioada celor 16 zile de militantism pentru combaterea violenței (25 noiembrie – 10 decembrie). Această perioadă cuprinde șapte zile declarate zile internaționale, începând cu 25 noiembrie – Ziua Internațională a Nonviolenței, 1 decembrie – Ziua Internațională Anti-SIDA, 3 decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap, 5 decembrie – Ziua Voluntarilor, până la 10 decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Din păcate, în această perioadă nu am văzut acțiuni organizate pentru marcarea acestor evenimente de către autoritățile centrale decât sporadic și mai degrabă de către autorități locale și de către organizațiile neguvernamentale.
Un exemplu concret a fost Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap, care a fost băgată în seamă doar de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în parteneriat cu Liga pentru Promovarea și Apărarea Persoanelor cu Handicap, cât și de Radio România.
Probabil că Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin reprezentanții săi, nici nu știe de existența acestei zile.
Oricum, cetățenii cu dizabilități ar prefera să li se acorde drepturile pe care le au prin lege.
Marcarea acestui eveniment s-a caracterizat mai degrabă printr-o solicitare colectivă a respectării acestora. Mă refer la mărirea indemnizației prevăzute de lege, la bilete gratuite pentru tratament, la omologarea mașinilor accesorizate pentru nevoile lor, la locuri de parcare speciale, rampe de acces, medicamente și multe altele. Este nedrept și dureros să constați că ai drepturi numai pe hârtie.
De aceea, fac apel la dumneavoastră să vă exercitați dreptul de a monitoriza implementarea legislației. Dacă Executivul uită, noi avem datoria și obligația față de fiecare cetățean nu numai de a face legi, dar și de a verifica aplicarea lor.
## Stimați colegi,
În decembrie vom sărbători Ziua Constituției. Întâmplător sau nu, o vom sărbători în acest interval al recunoașterii drepturilor unor categorii vulnerabile, și nu numai ale lor.
Să facem, așadar, în spiritul acesteia, ca cetățenii să fie egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii, dar și fără discriminări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.